Termenii a fuşeri, fuşerit şi fuşereală sunt folosiţi frecvent în registrul colocvial al românei actuale. Sensul de bază al verbului a fuşeri este „a face un lucru în mod superficial, în grabă”.

Se poate vorbi, aşadar, de „un document care, în limba română, nu poate fi descris decât printr-un singur cuvânt: fuşerit” (Observator cultural, 451, 2008) sau se constată că „afacerile se fac, în general, cu cărţi fuşerite, prost traduse şi deloc supravegheate de vreun profesionist al editării” (România literară, 8, 2009). Cuvintele sunt uneori asociate cu echivalentele lor parţiale, de exemplu cu expresia (lucru) de mântuială: „Mântuiala şi fuşereala” (Jurnalul naţional, 29.05.2004). Cum se întâmplă de multe ori cu termenii colocviali, pe care utilizatorii nu-i mai verifică în dicţionare, a fuşeri şi familia sa lexicală suferă anumite oscilaţii ortografice, îndepărtându-se de normă chiar în textele jurnalistice: „instalatorul pe care îl vedea pentru prima oară în viaţă i-ar fi «fuşărit» lucrarea” (Adevărul 22.04.2010); „campania de spoturi a festivalului, care pare pe alocuri lipsită de chef şi, pe ici, pe colo, cam fuşărită” (Observator cultural, 427, 2008); „Blestemul privatizărilor fuşărite” (Adevărul, 1.04.2012); „Procesul de profesionalizare este actualmente într-o mare derută, e avariat de amatorism, superficialitate, fast-thinking, ironie globalizată, fuşăreală” (editura.liternet.ro) etc. Derivate ca fuşerism (George Volceanov, Dicţionar de argou al limbii române, 2006) sau fuşerist („răutăcios de fire, un fuşerist notoriu, viclean şi egoist”, pecica.eu) sunt destul de rar folosite.

Verbul a fuşeri (cu varianta a fuşera) a fost înregistrat în prima ediţie, din 1982, a Dicţionarului de cuvinte recente al doamnei Florica Dimitrescu, care l-a ilustrat printr-un citat din presa vremii (din 1978) şi i-a atribuit o explicaţie etimologică foarte convi