Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sucevenii, sufocaţi de asaltul iernii

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 11 decembrie 2012 ·

Cantităţile impresionante de zăpadă care s-au revărsat asupra Sucevei au creat numeroase probleme locuitorilor, lupta contra forţelor naturii fiind inegală şi aproape zadarnică.

Dacă pe străzi s-a circulat destul de bine, în condiţii de iarnă, pentru că utilajele de deszăpezire au fost într-un du-te vino continuu, prioritate având principala arteră de circulaţie, bulevardele principale şi abia apoi, după posibilităţi, intervenindu-se pe arterele secundare, pe trotuare nu s-a intervenit decât în mică măsură.

„Primăria face eforturi în continuare să cureţe străzile de zăpadă, după ce am fost în alertă şi sâmbătă şi duminică. Atât timp cât ninge nu este eficienţă – la un sfert de oră după ce ai curăţat un drum s-a şi aşezat zăpada la loc”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Acesta a cerut ieri celor de la Rosal să îşi concentreze eforturile pentru curăţarea zăpezilor care afectează şi traficul pietonal.

„Vom face curăţenie în primul rând în staţiile de transport public şi la trecerile de pietoni, la şcoli, care îşi reiau activitatea de marţi, şi la instituţiile publice”, a spus Lungu.

Zonele respective au devenit un adevărat calvar pentru cei care circulă pe jos, după ce, pe lângă zăpada depusă pe trotuare, mari cantităţi de zăpadă s-au adunat pe marginea străzii, împinse de lamele maşinilor de deszăpezire. Acestea au blocat cu totul numeroase treceri de pietoni, dar şi staţii de aşteptare pentru transportul în comun, încât cei care doreau să urce în autobuze sau microbuze aveau de „înotat” prin zăpada făinoasă ce le ajungea până aproape de genunchi.

Căratul zăpezii, mult prea costisitor

Confruntată cu una din cele mai puternice ninsori din ultimii ani, municipalitatea suceveană a luat în calcul şi varianta de a curăţa anumite zone cheie şi de a transporta zăpada în afara oraşului.

Totuşi, după ce au fost analizat

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

WTA Roma: Favorită eliminată în turul doi de locul 113 mondial - Înfrângere în 59 de minute

HotNews acum 37 minute
​Ekaterina Alexandrova a fost eliminată în turul doi la WTA Roma, după ce a fost învinsă în două seturi de Aliaksandra Sasnovich, scor 6-0, 6-1. Ekaterina AlexandrovaFoto: ANTHONY WALLACE / AFP / Profimedia >> Irina Begu, calificată în turul doi la

Tragedie în Vâlcea. Un bărbat a fost prins sub un mal de pământ, în timp ce lucra la un drum forestier

Ziare.com acum 34 minute
Moarte îngrozitoare pentru un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona Rostea din Călimăneşti. Acesta a decedat joi, 9 mai, după ce a fost prins sub un mal de pământ, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea. "

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Moscova o atacă dur pe preşedinta Republicii Moldova şi o acuză de nazism, ca în cazul lui Zelenski. Zaharova spune că politica Maiei Sandu este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich

News.ro acum 2 ore
Politica preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, este comparabilă cu experimentele celui de-al Treilea Reich în ceea ce priveşte naţionalitatea şi limba oamenilor, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, î

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum o ora
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 4 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum o ora
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Candidatul PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă: Clotilde Armand cere tăierea de bani de la şcoli şi spitale pentru a 12-a oară în Consiliul Local

News.ro acum 2 ore
Liberalii de la Sectorul 1 spuns că, printr-o şedinţă extraordinară convocată joi, primarul Clotilde Armand „solicită pentru a 12-a oară rectificarea bugetului aprobat de Consiliul Local în 12 februarie”. „Ce propune Clotilde Armand? 230 de milioane

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°