La începutul lunii iunie 1989, după şase tentative eşuate de a fugi din România, Ovidiu Hada a reuşit să treacă Dunărea înot în Iugoslavia. Amintirile despre drumul său spre libertate publicate în ziarul de ieri continuă cu nebănuitele dificultăţi ce-i aşteptau pe curajoşii români ajunşi în Iugoslavia. Numai aceia care întruneau condiţiile de persecutat politic ori religios erau acceptaţi de reprezentanţii ONU în Iugoslavia. Ceilalţi erau returnaţi autorităţilor române la frontieră.
ÎN ÎNCHISOARE ŞI APOI ÎN LAGĂR
Miliţia iugoslavă i-a luat cu o dubă şi i-a dus pe cei doi prieteni într-o închisoare. Au stat acolo timp de 23 de zile, perioadă în care au fost verificaţi prin Interpol, ca să nu fie criminali. "În acea perioadă am cerut azil politic. Eram închişi alături de persoane care erau condamnate pentru pedepse uşoare, întrucât chiar aveau liber câte un week-end pe lună să plece acasă.
De acolo, o persoană cu care mă împrietenisem a trimis părinţilor mei o vedere, în care l-am rugat să scrie să sunt bine şi că mă aflu în Iugoslavia. I-am scris eu în româneşte. Au primit acea vedere, dar au fost circumspecţi pentru că nu era scrisul meu şi credeau că este vorba despre o diversiune. După cele 23 de zile, am fost transferaţi într-un lagăr ONU din Belgrad.
Am stat acolo 18 zile. În lagăr erau 10 paturi suprapuse, într-o cameră cu un pişoar la mijloc. Stăteam 34 de persoane în acea cameră. Dormeam câte doi în pat, alţii sub pat sau între ele. Au fost 18 zile demoralizante. Invazia de români era de o sută de persoane pe zi, dintre care 99 erau trimise înapoi, în ţară. La început, ni s-a cerut să scriem despre noi.
Am povestit prin ceea ce trecuse familia mea, despre interogatoriile la Securitate la care fusese supus tatăl meu, despre legăturile pe care le-a avut cu străinătatea, despre modul în care răspândea Bib