Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fură“ nemţii banii de baterii de baie care merg la chinezi? GALERIE FOTO

Publicat in Ziarul Financiar, joi 24 noiembrie 2011 ·

O baterie sanitară poate costa 50 de lei, dar şi 2.000 de lei, preţul fiind dat de proprietăţile produsului, design şi marcă, dar mai ales ţara în care este produsă (China versus Germania), într-o piaţă cu vânzări anuale de circa un milion de unităţi. Ţinând cont că jucătorii din industrie estimează valoarea pieţei la circa 16-17 milioane de euro anual, cel puţin în această perioadă clienţii au ales mai repede bateria de 50 de lei. Partea bună pentru companiile mari, nemţeşti sau elveţiene, este că aceasta trebuie schimbată des. Iar circa jumătate din gospodării nu au deocamdată baie şi apă curentă deloc. Astfel că potenţial există.

Pentru companiile prezente în industria bateri­ilor sanitare, România este o piaţă a contrastelor. Pe de o parte sunt majorarea TVA şi scăderea puterii de cumpărare, care au tras piaţa în jos, iar pe de altă parte, toţi jucătorii sunt de acord că există potenţial mare de creştere. Partea mai puţin bună este că acest potenţial de creştere rezultă din faptul că mai bine de jumătate din populaţie nu este racordată la reţeaua de apă curentă şi canalizare, dar situaţia nu pare să se schimbe prea curând.

Pe de altă parte, creşterea ar putea veni şi din relansarea domeniului rezidenţial, dar nici construc­ţia de locuinţe nu a reînceput să crească, numărul de unităţi noi locative ridicându-se la circa 50.000 de uni­tăţi anual, ceea ce înseamnă vânzări de circa 200.000 de baterii sanitare, 20% din piaţă. Astfel, pe felia de piaţă care a mai rămas, cea a renovărilor şi înlocuirilor "de necesitate", se bat companii care fie prin extindere, fie prin campanii mai agresive de promovare încearcă să ocupe o poziţie cât mai bună.

Ca şi în alte domenii din segmentul bunurilor de folosinţă îndelungată, ultimii ani au adus şi pe această nişă o concentrare a consumului. Cele mai ieftine produse şi cele mai scumpe au ajuns să-şi disp

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 59 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°