Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Misterul morţii actriţei Natalie Wood se adânceşte

Publicat in Adevarul, marți 15 ianuarie 2013 ·

Actriţa americană Natalie Wood a suferit o serie de răni înainte de a muri înecată, în 1981, potrivit unui nou raport întocmit de Institutul medico-legal din Los Angeles, care a fost dat publicităţii luni.

Raportul, comandat în noiembrie 2011, după redeschiderea anchetei privind moartea actriţei, adânceşte şi mai mult misterul care pluteşte în jurul acestui deces, subiect al multor speculaţii de-a lungul anilor.

Natalie Wood, pe atunci în vârstă de 43 de ani, a fost descoperită înecată pe 29 noiembrie 1981, în timpul unei croaziere cu iahtul, în apropiere de Insula Catalina din golful oraşului Los Angeles. La bordul ambarcaţiunii se mai aflau cel de-al doilea soţ al actriţei, actorul Robert Wagner, şi actorul Christopher Walken, un prieten al cuplului.

O reevaluare a raportului Institutului medico-legal, datat din mai 2012, dar făcut public abia luni, reaminteşte faptul că cei trei actori au ajuns în stare de ebrietate pe iahtul cuplului, Splendour, după ce au luat cina pe insulă, şi că au continuat că consume alcool şi după ce au ajuns la bordul ambarcaţiunii.

Căpitanul vasului, Dennis Davern, a remarcat absenţa actriţei Natalie Wood în jurul miezului nopţii, dar a crezut iniţial că aceasta s-a întors pe insulă cu barca de salvare.

Robert Wager a contactat serviciile de urgenţe în jurul orei 01.30, iar trupul neînsufleţit al soţiei sale a fost descoperit în ocean, la mai puţin de 200 de metri de ţărm.

În noul raport, publicat integral în „Los Angeles Times“, autorul său afirmă că anumite răni descoperite pe corpul actriţei nu erau neapărat provocate de un accident precum căderea (în apă) de pe un iaht sau dintr-o barcă.

„În contextul prezenţei echimozelor recente pe antebraţul drept, încheietura stângă şi pe cot, expertul nu poate exclude ipoteza potrivit căreia o serie de cauze non-accidentale ar fi putut să provoace

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 25 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

Un tribunal ucrainean dispune arestarea preventivă a ministrului demisionar al agriculturii

News.ro acum 54 minute
Un tribunal ucrainean a ordonat vineri ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de terenuri deţinute de stat în valoa

Cutremur în Buzău. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 51 minute
Seismul cu magnitudinea ml 3,5 a avut loc la ora 2.05, adâncimea de 141.9 km. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşelor Focşani, Sfântu-Gheorghe, Buzău, Braşov şi Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Macron avertizează că Europa e în pericol și propune dotar

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Horoscop pentru vineri, 26 aprilie 2024! Se anunță petreceri și întâlniri romantice pentru unii nativi

Ziua Constanta acum o ora
Berbec S-ar putea sa iei legatura cu cineva aflat departe de granitele tarii sau sa te ocupi de detaliile unei calatorii. Amblele variante iti sunt sustinute de astre, asa incat bucura-te de tot ce ti se iveste acum. Pe de alta parte, iti sunt recom

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°