fiul vechi
copil prost al tuturor anotimpurilor
deşurubând parcurile şi misterul lor tenebros
despicând oraşul cu o bicicletă fosforescentă
copil - adolescent numărându-ţi stelele faste
ţi-au sărit sâmburii din mărul mustos
şi îngerii au râs în laptele dimineţii
ţi-au crescut unghiile şi buburuzele
îşi încearcă nunta fatală pe buzele tale
noaptea ţi-e frig în fructul ce nu se despică
luntrile curg pe tâmpla ta repetată
te caut fiule vechi şi al nimănui -
fruntea ta uneori
pe fruntea mea
se arată...
într-o zi
prea mă dospesc leşiile nopţii
pielea îmi crapă prin şanţurile ei
şiroiesc furnicile roşii
ca o păstaie drumul se sparge
sar din el amintiri uscate
şi morţii mei neştiuţi se saltă-n picioare
întrebându-mă buimaci de tinereţea lor
va coborî într-o zi pe umărul meu
albatrosul lui Baudelaire
cu aripile tocite de-atâta văzduh
doritor de un ţărm precum columba lui Noe
îi voi răspunde:
pământul sunt eu...
dorm
am să dorm am să dorm din greşeală
pleoapa umedă mi-o aştern dedesubt
pe nisip am să dorm într-o fiară.
din ţâţele căreia toată noaptea am supt...
disjunct
motoarele vieţii s-au cam diluat
plugul luminii s-a rupt în arat
mi-am pus cerul cu faţa în jos -
sub el aud cum plânge Christos
micul ritual
am despicat boabele: înlăuntru
dormeau viermii pregătitori
am despicat pragul bisericii -
acolo se zvârcoleau şerpii îmbălsămaţi
la mireasma de ceară
şi-n inima lui pândea o custură
fosforescentă
am despicat ideile
dar n-am ajuns la miezul suprem @N_P
