Evaziunea fiscală înregistrată pe întreg lanţul de morărit şi panificaţie ar putea să scadă cu un miliard de euro după intrarea în vigoare a ordonanţei privind taxarea inversă la cereale şi plante tehnice.
"În condiţiile în care evaziunea fiscală este estimată la circa trei miliarde de euro din furtul de TVA pe întreg lanţul de morărit şi panificaţie, de la cereale până la pîine, intrarea în vigoare a actului normativ privind taxarea inversă la cereale ar putea reduce evaziunea cu circa un miliard de euro", a precizat sursa citată, pentru Agerpres.
Potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Legii 571/2003, publicat pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, taxarea inversă la cereale şi plante tehnice va fi aplicată începând cu data de 1 iunie 2011, până pe 31 mai 2013. Aprobarea acestui proiect de act normativ ar putea avea loc astăzi.
În proiectul MFP se menţionează că modificările au fost luate având în vedere necesitatea combaterii, în regim de maximă urgenţă, a fraudei fiscale în domeniul TVA pentru livrările de cereale şi plante tehnice.
De asemenea, MFP invocă necesitatea implementării taxării inverse înainte de începutul perioadei de recoltare, în care se manifestă cu preponderenţă fenomene evazioniste.
Care sunt plantele evazioniste
Plantele care vor intra sub incidenţa acestei modificări sunt grâul dur, alacul destinat însămânţării, grâul comun destinat însămânţării, alt alac şi grâu comun, nedestinate însămânţării, secara, orzul, porumbul,boabe de soia, seminţele de rapiţă sau rapiţa sălbatică, semninţele de floarea soarelui şi sfecla de zahăr.
Taxarea inversă ar permite încasarea TVA la sfârşitul ciclului comercial şi nu pe tot parcursul acestuia, putând duce la eliminarea pieţei negre. Metoda aplicată în prezent, respectiv încasarea TVA în fiecare eta