Un distins si rafinat intelectual roman, omagiat si aniversat la Ateneul Roman, nu a beneficiat de nici un fel de mediatizare. Un admirabil muzician, compozitor de marca si pedagog de prestigiu, care este Aurel Stroe, nascut la 5 mai 1932, a fost aplaudat mai mult de catre confratii de breasla decit de marele public, care, in loc sa umple sala de concert de linga Athénée Palace, a stat si a cascat gura la televizor, pentru a urmari ineptiile lansate natiunii romane de o soprana de falsa coloratura, cu nurii deja prea copti.

Ce putem face daca interesul marilor jurnalisti romani este atras de destinul dlui Radu Stroe, secretar al Guvernului Romaniei, care urmeaza sau nu sa-si dea demisia din functie, si nu de personalitatea complexa si de mare anvergura intelectuala a compozitorului Aurel Stroe? Simplu: nu putem face nimic altceva decit sa consemnam faptele si sa mentionam aceste anomalii ale lumii contemporane. Trecem peste stranietatea faptului ca aniversarea are loc inainte de termen – oare de ce? – si am vrea sa mentionam, daca mai este cazul, calitatea exceptionala a lucrarilor de camera prezentate in concertul omagial. Sa remarcam iar apetenta cautarilor timbrale, sa degustam sonoritatile uneori stranii ale paletei armonice, utilizate de un compozitor vesnic in alerta. Doua sonate pentru pian, o piesa pentru doua saxofoane, interpretata de un vechi colaborator si prieten al muzicii romanesti, dar mai ales piesa finala, cu titlul Chorale et contines pentru saxofon, sextet vocal si patru tromboni o compozitie a ultimului deceniu, cu patru fagoti, au conturat profilul exemplar al compozitorului. Rar ne-a fost dat sa vibram atit de intens la o astfel de orchestratie, cu alamuri dispuse sa atinga zone rarefiate, inalt estetice, ale sensibilitatii noastre. Autorul Orestiei II, care are o buna cota si recunoastere internationala, ar merita si o mai buna me