Şiruri lungi de mogâldeţe, sub pălăriile lor cu boruri largi, ţepene, înfofolite în mintene groase de lână, cu poale lălâi, înfruntă frigul crâncen, înşirate pe panta abruptă care urcă tăios spre Trecătoarea Chilkoot… Aurul! Adevăr sau ficţiune?

Patru din zece oameni au reuşit într-adevăr să ajungă acolo! Să vadă minunea cu ochii lor! Să prospecteze noul El Dorado care ar fi scăpat de griji generaţii întregi din neamul lor de pălmaşi, lipsiţi de un trai decent… 40.000 de oameni au ajuns la Klondike! Porniseră năvală 100.000! Nepregătiţi să înfrunte gerurile crâncene şi terenul teribil de accidentat din Alaska, unii au murit pe drum, alţii s-au speriat şi s-au întors, însă cei mai curajoşi au mers înainte…

Ce-i împingea pe oamenii aceştia să-şi lase familiile şi să plece către ultima frontieră a Nordului, prin ger şi prin viscol? Pentru mai bine de jumătate dintre curajoşi, aventura aurului a însemnat doar să afle cum e să păşească aşa, prin necunoscut, pe urmele unei himere… N-au mai găsit nimic! Epopeea aceasta fantastică a constituit tema unui film mut memorabil – “Goana după aur” – turnat de Charlie Chaplin în 1925. Scena introductivă de pe peliculă, aşa cum v-am prezentat-o la început, evocă o imagine tipică pentru Alaska anului 1898, în zilele febrile ale căutării după o ultimă promisiune – cea mai mare! Speranţă? Disperare? Aurul! Metalul cu unduiri solare… Mirajul îmbogăţirii şi al bunăstării…

Totul a început cândva prin 1861, când întâmplarea a scos pentru prima dată la iveală aur în British Columbia. Însă descoperirea cea mare a fost la Sitka, în 1872, apoi în Golful Windham, în 1876. La Juneau, în 1880, un grup condus de un indian găseşte bucăţi mari de minereu de cuarţ, sulfite negru şi galenă impregnate cu aur. Mina construită atunci de Joseph Juneau şi de Richard Harris a rămas funcţională până în zilele noastre.

Alaska an