Mesajul a fost trimis. Multumesc!

URANIA: Săptămâna 20-27 aprilie sub semnul hărniciei cu slabe consecințe bănești

Publicat in Capital, marți 23 aprilie 2013 ·

Teoretic, prezența mai multor planete în zodia de pământ a Taurului ar trebui să dea mai multă stabilitate mecanismelor economice. Cu toate acestea, nici în țara noastră, nici în lume nu se poate vorbi de stabilizare. Ca trăsătură generală, această perioadă este caracterizată printr-un interes sporit față de substanță, față de materie

Este o perioadă a pragmatismului. Pe de o parte, o serie de ativități practice sunt avantajate de acest context astral de așa natură încât unii dintre cei care desfășoară și activități culturale, artistice sau profund intelectuale ori de-a dreptul spirituale se vor mira văzând că nu mai sunt atât de concentrați asupra ideilor, conceptelor, filosofiei, ci asupra elementelor vieții de fiecare zi. Sunt, brusc, foarte îndemânatici când este vorba de administrare, organizare, chibzuială a banilor, respectarea unor termene de predare a lucrărilor. Aproape toată lumea, indiferent de semnul zodiacal în care s-a născut, manifestă o tendință reală spre eficiență, muncă, seriozitate, hărnicie, zel. Firește, sunt și zodii care excelează, dar noi subliniem faptul că și cele mai „aeriene“ coboară cu picioarele pe pământ.

Ca parte a preocupărilor economice, munca este un aspect important, doar că nu mai este la fel de bine sau de justificat răsplătită. Relația muncă-venit salarial poartă păcatele anilor anteriori, când s-au dat peste cap veniturile întreprinderilor (folosind un termen global), indiferent de mărimea sau de importanța lor, în secvența economică pe care o susțin. De aceea, nu tranzitele acestei săptămâni sau ale celei viitoare vor rezolva acest raport greu de soluționat. Deocamdată, reținem co­no­tația generală de chef de muncă sau de hărnicie și eficiență, ceea ce, în segmentele mici sau individuale de viață și activitate, poate avea un efect vizibil și favorabil.

Riscuri și pericole când negocier

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Box: Ucraineanul Oleksandr Usik, victorie cu Tyson Fury - A unificat centurile la categoria grea

HotNews acum o ora
​Pugilistul Oleksandr Usik l-a învins la puncte pe britanicul Tyson Fury, într-un meci care a avut ca miză unificarea titlurilor mondiale la categoria grea. Partida s-a disputat la Riad, Arabia Saudită. Oleksandr UsikFoto: Mohammed Saad / AFP / Prof

Rusia a lansat noi atacuri masive, inclusiv asupra Kievului. Cum a răspuns Ucraina

Ziare.com acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seară cu atacuri masive cu drone, transmite dpa. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nord-estul Ucrainei Sum

LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 816. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război” / Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanului

Mediafax acum 2 ore
Zelenski solicită un plan de acţiune în trei puncte la viitorul summit pentru pace. Zelenski: „Partenerii noştri se tem că Rusia va pierde acest război”. Ucraina acuză şeful FSB-ului rus şi oficialii de top pentru violenţele din timpul EuroMaidanulu

Ucraina anunţă atacuri masive cu drone inclusiv la Kiev / Au fost raportate explozii şi în Peninsula Crimeea

G4Media acum 3 ore
Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, transmite Agerpres. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, zonele afectate au inclus Kievul, regiunea Viniţa din sud-vestul capitalei, regiunea de frontieră din nor

Cod galben de ceaţă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că duminică este ceaţă densă în mai multe judeţe din Moldova şi Ardeal. Meteorologii au emis avertizare cod galben. Aceasta este valabilă duminică dimineaţă.

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 11 ore
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Crimă VIOLENTĂ în Sibiu: Tânără de 21 de ani, ucisă de iubitul ei / În trecut, individul ar fi avut episoade psihotice

Gandul acum 25 minute
Crimă violentă în Sibiu. Un tânăr de 24 de ani din Sibiu și-a ucis iubita, în vârstă de 21 de ani, într-un apartament localitate. Martorii povestesc că cei doi s-au certat vreme de mai multe ore. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spu

Vastă operaţiune a forţelor de ordine în Noua Caledonie, după ce şase persoane au murit în urma revoltelor din ultimele şase zile

News.ro acum 5 ore
Guvernul francez a lansat, duminică, o operaţiune majoră a forţelor de ordine în arhipelagul Noua Caledonie din Pacificul de Sud, pentru a debloca drumul spre aeroport, după ce şase persoane au murit în şase zile de revolte împotriva reformei electo

Semifinala „Te cunosc de undeva!” 18 mai 2024. Patru echipe în Finala sezonului 20

Adevarul acum 4 ore
Patru perechi calificate în Marea Finală Te cunosc de undeva! sezonul 20, în urma unei gale cu răsturnări impresionante de clasament. Cine s-a alăturat lui Jo și Liviu Teodorescu în lupta pentru marele premiu, scrie A1.

Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Peste 300.000 oameni participă la eveniment

Mediafax acum 3 ore
Peste 300.000 oameni participă la Pelerinajul Rusaliilor catolice de la Şumuleu Ciuc. Estimarea aparţine reprezentanţilor Primăriei Miercurea Ciuc. La pelerinajul considerat cel mai mare din Europa Centrală şi de Est vin credincioşi din întreaga lum

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

21°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°