Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încep negocierile pentru bugetul pe 2012

Publicat in Jurnalul, marți 25 octombrie 2011 ·

Jeffrey Franks, şeful misiunii FMI în România, va trasa austeritatea pentru anul viitor / Foto: Bogdan Cristel / Reuters O nouă misiune a FMI se află Ro­mâ­nia. Este o vizită foarte importantă, care va dura până pe 7 noiembrie, timp în care reprezentanţii Guvernului vor negocia cu cei ai Fondului Mo­netar Internaţional (FMI), Uniu­nii Europene şi Băncii Mondiale coor­donatele economiei României pentru anul 2012. Este de aşteptat ca discuţiile să fie deosebit de dure. Pe de o parte, organismele inter­na­ţio­na­le vor insista pe austeritate, având în vedere situaţia internaţională, pe de altă parte, Guvernul va dori mai mul­tă relaxare pentru a avea un pic de loc de manevră în 2012, an electoral.

Prima problemă care trebuie urgent clarificată este noua estimare de creştere economică, cifră-cheie de care depinde întreaga construcţie a bugetului pe 2012. Este clar că vechea estimare conform căreia economia ar fi trebuit să crescă cu 3,5%-4% nu se mai susţine. Acest anunţ a fost făcut chiar de ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, care a declarat că există posibilitatea ajustării prognozei pentru 2012, pe fondul noului val de criză care se manifestă pe plan global.

„Este posibil să ajustăm prognoza faţă de cât s-a stabilit în vară, cât am discutat cu FMI şi CE, adică 3,5% din PIB. Să sperăm că ajustarea nu va avea o diferenţă semnificativă. Îmi doresc să fie noua prognoză cât mai aproape de 3,5%, dar nu vom reuşi. Vedeţi că toate ţările din UE au făcut ajustări în jos privind prognoza de creştere economică”, a spus recent Ialomiţianu.

Cu cât Guvernul va reuşi să ob­ţi­nă o estimare de creştere economică mai mare, cu atât va avea la dispoziţie mai mulţi bani, conform construcţiei bugetare. Concret, o creştere econo­mi­că cu 1% din PIB înseamnă 1,2 miliarde de euro, una de 2% în­seam­nă 2,4 miliarde de euro etc. În plus, deficitul bugetar d

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci

Mediafax acum 38 minute
Suspectul este un bărbat în vârstă de 71 de ani, potrivit presei locale. Presa slovacă a relatat că atacatorul era un fost agent de securitate la un centru comercial, autor a trei colecţii de poezii şi membru al Societăţii Scriitorilor Slovaci. ULTI

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură

News.ro acum 22 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ISU Constanţa a precizat că trenul nu are încărcătură. Garnitura are două locomotive,

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Putin numește tentativa de asasinare a premierului Fico o „crimă odioasă”

HotNews acum o ora
Tentativa de asasinare a premierului slovac Robert Fico „nu poate avea nicio justificare” și „este o crimă odioasă”, a transmis președintele rus, Vladimir Putin, omologului său slovac, Zuzana Caputova, într-o telegramă, relatează AFP și Reuters. Rob

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 38 minute
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 3 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Anunț de la Spitalul Foișor privind starea lui Florin Piersic. Ce proceduri a început celebrul actor

Ziare.com acum 22 minute
Evoluţia stării de sănătate a actorului Florin Piersic, supus unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este lent favorabilă, anunţă miercuri reprezentanţii Spitalului Foişor, care precizează că

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 11 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

16°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

14°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

11°
mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°