Istoricul Toader Nicoară, specialist în istoria mentalităţilor, explică pentru „Adevărul“ când a apărut ideea de „sfârşit al lumii“ şi cum s-a perpetuat, în diferite forme, din antichitate până astăzi. Citiţi un interviu cu specialistul clujean.
Când a apărut ideea sfârşitului lumii?
Toate marile religii au o viziune despre începutul şi despre sfârşitul lumii.Toate sistemele religioase, fie cele precreştine, fie marile religii, creştinismul sau islamul, au această idee a unui timp care începe şi se termină.
Cea mai elaborată „poveste” despre sfârşitul lumii provine din creştinism şi se referă la promisiunea lui Iisus că va reveni a doua oară pe Pământ, la judecată. De aici, ideea sfârşitului lumii este asociată cu sentimentul de pedeapsă şi cu cel de spaimă.
E limpede că o asemenea idee a funcţionat în ideea de a îndrepta, de a corija, de a construi atitudini în concordanţă cu morala creştină. Apocalipsa lui Ioan este textul ce a alimentat cel mai pregnant imaginarul creştin de la început până în zilele noastre.
De ce a apărut o astfel de idee?
Noi ştim multe lucruri, unele din experienţa practică a umanităţii, altele le-am dobândit pe cale ştiinţifică, însă ne lipsesc două repere esenţiale, de unde venim şi unde ne ducem.
Ştiinţa are o viziune, la fel cum şi sistemele religoase au anumite viziuni, însă niciunele nu ne dau răspunsuri definitive despre două repere esenţiale: cum a început şi, mai ales, cum se va sfârşi lumea. Ca atare, viziunea noastră se circumscrie imaginarului, iraţionalului.
Noi credem că suntem conduşi de raţiune, însă stăm sub tirania sentimentelor noastre. Nevoia de a scruta viitorul o găsim la toate civilizaţiile, de la cele mai primitive, de la antichitatea imemorială, până la cele mai apropiate. Omul a avut întotdeauna curiozitatea de a încerca să prevadă viitorul.
În