Publicăm în avanpremieră un fragment dintr-o proză scrisă de Radu Cosaşu special pentru seria „Aventura vieţii mele” din Dilemateca. Textul integral îl puteţi citi în Dilemateca nr. 57, care apare joi, 27 ianuarie 2011 şi se distribuie împreună cu Dilema veche.
[…]
În ziua aceea de septembrie a anului 1982 – iertată să-mi fie această solemnitate a tonului, sînt un istoric al clipei, nimic mai mult – în jurul orelor 15 pm, pe terasa restaurantului „Lampa lui Aladin” din Jaffa, dl Şlomo Reich mi-a propus cu o maximă concizie
„Dacă vrei să rămîi la Paris, pot vorbi cu Jack Lang”.
Această propunere nu veni fulgerător.
Mai mult de o oră, cît mîncarăm toţi trei, cu unul, două, trei helicoptere rotindu-se peste orăşelul imobil şi marea perfect indiferentă,
am discutat despre situaţia internaţională zilnică şi veşnică,
despre Beirut, Reagan şi Sharon,
despre Arafat şi Begin (Şlomo, dezinvolt, întrebîndu-l pe Dari dacă se confirma că Begin şi-a rupt un picior),
despre România, Ceauşescu, Pacepa (mie venindu-mi ca titlul unui şlagăr, tăcîndu-l însă fiindcă, foarte curios, limbuţia era în descreştere, ca şi cum organismul meu intrase într-o încordare al cărei motiv nu vroia să mi-l comunice),
despre Clujul în care se născuse, ştiind Opera şi, desigur, cazarma mea de peste drum,
despre cazarma mea şi ziarul militar la care scriam ca soldat detaşat de la Oradea unde făcusem un an la cavalerie,
despre cai (cu aceeaşi dezinvoltură mărturisi că, dacă ar mai veni în România, prima dorinţă ar fi să încalece, căci de pe un cal căzuse ca să ajungă la asta – şi-mi arătă bastonul)
despre Le Nouvel Observateur, unde-l cunoştea pe Jean Daniel (pe Jean Daniel?)
despre Jean Daniel (şi i-am explicat, sobru, ce înseamnă acesta pentru mine), despre Ierusalim şi casa lui în care tocmai ieri adusese 12 scaune