Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cătălin Nechifor, tuns zero şi bătut cu rigla la palmă

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 18 iunie 2013 ·

Am găsit câteva lucruri legate de regionalizare de care vicepremierul PSD al României, fostul baron de Teleorman Liviu Dragnea, ar trebui să ţină seama. Mai ales că acestea nu au fost scrise de fitecine, ci de un om instruit şi cu experienţă în Parlamentul European, mă refer la Cătălin Nechifor.

Deci, în atenţia domnului Dragnea, care vrea să facă regionalizare pentru binele celor mai mari baroni ai PSD-ului şi care intenţionează să condamne Suceava la pieire: „Uniunea Europeană recomandă nivelul regional ţărilor cu suprafaţă şi populaţie mare, dar nu obligă, cel puţin până în 2013, însă cere respectarea unor criterii prin care regionalizarea să poată deveni un proces puternic al dezvoltării durabile, care presupune reducerea decalajelor dintre regiuni alăturate şi eliminarea disparităţilor intra şi interregionale. Ar mai fi un lucru, regiunea trebuie să fie constituită pe baza unui istoric, a unui set de valori culturale, economice şi sociale, dar să şi aibă posibilitatea unei dezvoltări echilibrate şi durabile. Practic e necesar să fie respectate anumite criterii şi, pe de altă parte, trebuie stabilite clar responsabilităţile la nivel regional”.

Regionalizarea domnului Dragnea nu ţine cont de nici un set de valori, iar despre o dezvoltare echilibrată şi durabilă nici nu poate fi vorba.

Eu trag nădejde că dacă vicepremierul PSD, Liviu Dragnea, va citi aceste rânduri nu se va mânia pe Suceava, tăindu-i fondurile şi aşa mici, şi nici nu-l va chema pe domnul Nechifor la Bucureşti pentru a-l tunde zero şi pentru a-l bate cu rigla peste palmă. Aceste rânduri nu au fost scrise de Cătălin Nechifor de când este preşedintele PSD al Consiliului Judeţean Suceava, ci au fost publicate pe blogul domniei sale pe 18 octombrie 2011, pe vremea când PDL-ul dorea să facă regionalizare. Pe vremea când Liviu Dragnea şi Cătălin Nechifor luptau cu regimul politic aroga

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM: Cod galben de furtuni în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Prognoza meteorologilor, cât timp va fi aceasta valabilă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă în cursul acestei zile în 24 de judeţe şi în Bucureşti. Conform prognozei de specialitate, în intervalul ora 10:

Institutul Naţional de Hidrologie a emis cod galben de inundaţii pe mai multe râuri din 12 judeţe, pentru ziua de marţi

News.ro acum 17 minute
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, marţi, o atenţionare cod galben de inundaţii care este În vigoare până la miezul nopţii pe râuri din patru bazine hidrografice de pe e raza a 12 judeţe. Astfel, marţi, între o

Sindicaliștii din Poliția Locală protestează în fața Guvernului pentru că nu primesc sporuri de muncă în weekend și sărbători legale

Ziare.com acum 51 minute
Poliţiştii locali vor protesta, miercuri, 8 mai, în faţa Guvernului, având mai multe solicitări de natură financiară, dar şi modificarea prevederilor O.U.G. nr. 63/2010, în sensul înlocuirii sintagmei 1 post / 1000 locuitori/ cu 1 poliţist local /10

UPDATE- Vladimir Putin a preluat pentru a cincea oară funcţia de preşedinte al Federaţiei Ruse. Ceremonia de învestire a început pe lapoviţă. Putin a depus jurământul şi apoi a promis că Rusia va trece „cu onoare” prin „perioada dificilă, de etapă” - FOTO

News.ro acum 40 minute
Vladimir Putin a preluat marţi funcţia de preşedinte al Rusiei pentru a cincea oară, ceremonia solemnă având loc la Kremlin la ora prânzului, iar în alocuţiunea rostită imediat după învestire liderul rus, aflat la putere de un sfert de secol, a făcu

Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, calificaţi la Jocurile Olimpice

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jucătorii de tenis de masă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu, dublul mixt al României, s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris.

Serviciile poloneze anunţă că au găsit dispozitive de ascultare în sala în care trebuia să se reunească guvernul

News.ro acum 40 minute
Serviciile speciale poloneze au găsit şi demontat dispozitive de ascultare într-o sală în care urma să se reunească, marţi, consiliul de miniştri, a declarat purtătorul de cuvânt al coordonatorului serviciilor speciale, relatează Reuters. "Serviciul

Cel puţin 10 persoane, ucise sau rănite într-un atac comis într-un spital din China

Adevarul acum 59 minute
Un atac comis marţi într-un spital din provincia chineză Yunnan (sud-vest) s-a soldat cu cel puţin 10 morţi sau răniţi, a anunţat media de stat chineze, care nu a precizat natura atacului, transmite France Presse.

HUNEDOARA. Tânăr înjunghiat și lăsat să agonizeze pe stradă, în Vulcan

Gandul acum 58 minute
Incident șocant petrecut în orașul Vulcan, din județul Hunedoara. Un tânăr este în stare critică la spital după ce a fost înjunghiat în zona inimii și lăsat să agonizeze pe o stradă din localitate. Între timp, atacatorul a fost reținut de oamenii le

Două case cuprinse de incendiu în Sectorul 2 al Capitalei: o victimă decedată

Mediafax acum 17 minute
UPDATE ISU Bucureşti - Ilfov transmite că în urma verificărilor efectuate în spaţiile interioare, a fost extrasă o victimă decedată. În acest moment incendiul este localizat, se lucrează la decopertare în vederea lichidării focarelor rămase. Ştirea

Temperaturi ridicate în Banat, dar și mai multe precipitații. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 4 ore
Foto: arhivă Vremea în următoarea lună va fi mai caldă decât normalul perioadei, dar va ploua mult în primele două săptămâni. ANM a emis prognoza pentru perioada 6 mai – 3 iunie. Săptămâna 6 – 13 mai Valorile termice se vor situa ușor peste mediile

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/27°
mie.

13°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/21°
Iasi
acum

24°
mar.

13°/26°
mie.

8°/16°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

12°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

10°/15°
joi

8°/13°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

22°
mar.

14°/23°
mie.

12°/19°
joi

11°/18°
vin.

10°/20°