Mai mulţi medici au fost complici în aplicarea unor rele tratamente în închisori aparţinând Pentagonului şi CIA, unde erau comise abuzuri, în dispreţul obligaţiilor lor etice, acuză un raport independent publicat luni.
Concluziile raportului au fost catalogate ca "eronate" de către CIA şi "absurde" de către Pentagon, potrivit Mediafax.
Studiul, pe o perioadă de doi ani, intitulat "Etica abandonată: profesionalismul medical şi abuzul asupra deţinuţilor în războiul împotriva terorismului", reclamă o anchetă a Comisiei pentru Informaţii din cadrul Senatului american.
"Departamentul Apărării şi CIA au cerut în mod abuziv profesioniştilor (lor) în domeniul sănătăţii să colaboreze la operaţiuni de stoarcere de informaţii şi de securitate astfel încât au produs suferinţe grave deţinuţilor", se subliniază în raport.
Între aceste practici, studiul, efectuat de aproximativ 20 de experţi juridici, medici şi militari, relevă "conceperea, participarea la şi aplicarea torturii şi unor tratamente crude, inumane şi degradante" unor bărbaţi aflaţi în detenţie în închisori americane din Afganistan, la Guantanamo sau în închisori secrete CIA.
"În numele Securităţii Naţionale, militari au deturnat jurământul (lui Hipocrate), iar medici au fost transformaţi în agenţi de informaţii", a denunţat doctorul Gerald Thomson, profesor în medicină la Universitatea Columbia.
Contactată de AFP, CIA a apreciat că acest raport "conţine inexactităţi grave şi concluzii eronate".
"Este important să subliniem că CIA nu mai are deţinuţi în detenţie şi că preşedintele Obama a pus capăt programului de detenţie şi interogare printr-un decret în 2009", a declarat directorul pentru comunicaţii al CIA Dean Boyd.
Reacţia Pentagonului este identică. Un purtător de cuvânt, Todd Breasseale, a declarat pentru AFP că "niciunul dintre critici nu a avut acces la deţinuţi, la