Pacat ca a trecut vremea capsunilor, ca aveam chef sa va spun o istorioara cu plutonierul Capsuna si cainele Costel. Daâ, mai bine ramanem la legume, sa va zic de Suca, paznicul papornitei cu praz? Sau de Pacala, cel nascut intre cantatul cocosilor dintr-o varza creata, coapta cu fata la Luna? Le stiti? Atunci, cel mai bine, am sa va spun o poveste pe care n-ati mai auzit-o. Si ascultati cu luare-aminte, ca s-o spuneti si nepotilor ca "nu toaca popa de doua ori pentr-o baba surda", cum zice amicul lui Tandala!
"Primele amintiri nu sunt niciodata pornite din certitudini", incepe povestea actorul Sebastian Papaiani. "In arta culinara, unde primeaza gustul, mirosul, aspectul, faci apel mult mai mult la memoria simturilor decat in orice altceva. Si atunci, nu faci decat sa te intorci catre vremuri in care mama era acolo... Nu degeaba exista atatea localuri care se numesc «Ca la mama». Imi pare ca la New York exista si un teatru «Ca la mama». Sunt curios care ar fi legatura... Un fel de mancare unguresc este prima mea amintire legata de bucatarie, un preparat care si atunci si acum se numeste gulas. Bunica si mama mea erau mari gospodine. Astea erau vremurile. O femeie, neavand serviciu, facea numai asta. Si cum putea ea sa multumeasca un sot comis-voiajor, sa spunem, care venea din provincie obosit, decat cu o masa buna. De aceea, in acele timpuri, si calitatea asta de buna gospodina era tinuta la mare pret". Imi amintesc povestile bunicii si cum la pension gospodaria era chiar o materie de studiu...
"Asa ca prima data am gatit langa mama. Cum m-a avut doar pe mine, ii era drag sa ma tina langa ea mereu si tot observand-o in bucatarie, chiar ajutand-o uneori, m-am pomenit ca stiu sa gatesc. De altfel, unul din jocurile mele preferate cu ea era un fel de «hai sa gatim», ceea ce a avut ca prim rezultat niste oua ochiuri, daca tin bine minte, ceea ce nu
