Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ponta acuză Preşedinţia de "lipsă totală" de transparenţă privind cheltuirea banilor la nivelul ICR

Publicat in Romania Libera, luni 18 iunie 2012 ·

Premierul Victor Ponta acuză Preşedinţia de "lipsă totală" de transparenţă legat de cheltuirea fondurilor publice la nivelul Institutului Cultural Român (ICR), arătând că nu este normal ca instituţia să fie controlată de un singur om şi ca bugetul Preşedinţiei să fie completat "din alte surse" necontrolate, potrivit Mediafax.

El a susţinut că liderii grupurilor parlamentare PSD-PNL nu intenţionează să îl schimbe pe Horia Roman Patapievici de la conducerea Institutului Cultural Român, ci să asigure transparenţă în cheltuirea banilor publici, iar "agitaţia" creată pe această temă relevă că cineva are ceva de ascuns.

Guvernul a decis, miercuri, prin ordonanţă de urgenţă, că Institutul Cultural Român va trece de sub autoritatea preşedintelui în subordinea Senatului, decizia fiind justificată de premierul Victor Ponta prin faptul că instituţia era "mult prea politizată".

Ordonanţa stabileşte că, în termen de maximum 15 zile, plenul Senatului va numi atât conducerea operativă a Institutului, cât şi membrii Consiliului de conducere.

Conducerea operativă a Institutului va fi asigurată de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, ajutat de doi vicepreşedinţi, numiţi şi revocaţi în/din funcţie de plenul Senatului, cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, la propunerea Biroului Permanent al Senatului. Mandatul vicepreşedinţilor va fi de patru ani, cu posibilitatea reînnoirii.

Ordonanţa Guvernului stabileşte că funcţia de vicepreşedinte al Institutului este incompatibilă cu cea de membru al unui partid politic, fără însă nicio referire din acest punct de vedere la preşedintele instituţiei.

Institutul este condus în prezent de Horia Roman Patapievici, din postura de preşedinte, şi de Tania Radu şi Mircea Mihăieş, din postura de vicepreşedinţi.

Până în prezent, Institutul Cultural Român a funcţionat sub autoritatea preşedintelui României

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum o ora
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

UPDATE - Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT / Ard deşeuri petroliere dintr-un rezervor subteran - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

PSD: Nicuşor Dan îi minte de două ori pe bucureşteni în chestiunea datoriilor Primăriei Municipiului Bucureşti

News.ro acum 19 minute
Social-democraţii îi cer primarului general al Capitalei Nicuşor Dan să înceteze să-i mai mintă pe bucureşteni cu privire la datoriile Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB). „Există numeroase declaraţii în care primarul general îşi justifica lipsa

Primăria Constanța 10 mai, Ziua Independenței Naționale a României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 52 minute
Pe 10 Mai 1877, Senatul proclama Independenţa statului român, când conducătorul țării de la acea vreme, principele Carol I, a semnat proclamaţia „Independenţa absolută a României”, conferindu-i astfel putere de lege. Pe 10 Mai 1877, Senatul procla

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum 3 ore
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Autoritate Electorală Permanentă: În campania electorală sunt interzise spectacolele, focurile de artificii, bannerele, mesh-urile, corturile publicitare, mesajele discriminatorii

G4Media acum o ora
Autoritatea Electorală Permanentă precizează, vineri, că în campania electorală sunt permise doar anumite tipuri de activităţi şi materiale de propagandă, fiind interzisă utilizarea vehiculelor inscripţionate cu sloganuri, imagini ale candidaţilor,

Josep Borrell anunță că mai multe state UE vor recunoaște statul Palestina pe 21 mai

HotNews acum 12 minute
Spania, Irlanda și alte state din Uniunea Europeană plănuiesc să recunoască statul Palestina pe 21 mai, a declarat înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe Josep Borrell înainte de votul pe care ONU îl va da vineri privind solicitarea Pales

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum 3 ore
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 5 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare a Școlii Gimnaziale GRIGORE TOCILESCU

Gandul acum 31 minute
Sectorul 5 al Municipiului București anunță semnarea Contractului de Finanțare pentru proiectul de Reabilitare și Consolidare a Școlii Gimnaziale Grigore Tocilescu. Primăria Sectorului 5 anunță semnarea contractului de finanțare pentru proiectul ”Co

Vremea

București
acum

20°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°