Accidentul rutier de duminică dimineaţă s-a produs la sensul giratoriu din dreptul hotelului Delta, din cauza şoferului unui Audi A5 care a avut viteză şi a pierdut controlul volanului. Conducătorul Audi-ului a decedat şi alte două persoane au fost rănite.
UPDATE În bolidul de lux au fost găsite mai multe pliculeţe cu substanţe, despre care se bănuieşte că ar fi etnobotanice. „Vom analiza conţinutul pliculeţelor şi vom stabili ce conţin“, a declarat comisarul şef Aurelian Pavel, de la Brigada pentru Combaterea Crimei Organizate.
Urme de la locul accidentului Accidentul rutier de astăzi soldat cu trei victime s-a produs în acelaşi loc unde în urmă cu patru ani, în luna februarie 2007, trei tineri au ars de vii într-un Porsche Cayenne.
Accidentul rutier de duminică s-a produs în acelaşi loc unde în 2007 3 tineri ardeau de vii într-un Porsche Cayenne
UDPATE Şoferul care a provocat accidentul rutier din Mamaia şi care a decedat avea permiscul de conducere suspendat.
Zona unde s-a izbit Audi-ul de stâlp a fost curăţată UPDATE Cele două victime care au ajuns la Urgenţa Spitalului Judeţeanau suferit multiple traumatisme. „Bărbaţii au 24 de ani, respectiv 27. Ei au fost internaţi pe Secţia de Terapie Intensivă“, a declarat dr. Rodica Tudoran, şeful Unităţii de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean Constanţa. Poliţiştii Serviciului Rutier Constanţa şi militarii Serviciului de Descarcedare din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea au fost solicitaţi să internivă, la ora 6.37, la un accident rutier grav în staţiunea Mamaia.
Din primele informaţii, se pare că şoferul autoturismului Audi A5, Viorel Olaru (de 42 de ani) din Râmnicu Vîlcea a condus cu viteză dinspre Mamaia către Năvodari. La un moment dat, a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp din dreptul hotelului Delta, pe care l-a doborât.