Ca şi Bucureştiul vechi, a cărui soartă o deplânge acum intr-o remarcabilă meditaţie expoziţională*, Fotocabinetul lui Eugen Ciocan are capacitatea de a rezista, "contre vents et marées", de a sfida obstacolele şi de a-şi recompune un ten fermecător, cu riduri şarmante. După un episod de glorie mondenă şi mediatică (mai mult decât de prosperitate comercială), pe vremea când işi avea sediul pe str. George Enescu, in preajma Căii Victoriei, Fotocabinetul şi-a tras, câţiva ani buni, obloanele. Astăzi, printr-un ingenios facelift, a reinceput să strălucească pe strada Lipscani, colţ cu Blănari, surplombând bizonul. Magazinul Bizonul. Locul in sine, glamour-ul său Belle Epoque, felul grijuliu in care sunt puse in scenă elementele decorative semnificative, scara scârţâind melancolic care duce din antreul cu un aer studiat prăfuit la etajul unde se inşiră camerele de expoziţie, atenanţele utilitare şi atelierul propriu-zis al "fotografului colorist" Eugen Ciocan sunt, toate, un spectacol in sine. Tiranizat de detaliu şi de perfecţiune, Maestrul Fotocabinet reuşeşte insă să pară că pluteşte seniorial peste toate acestea, cu aerul că tot miracolul din jur a fost făcut posibil doar printr-o abilă rotire de baghetă magică. Despre truda propriu-zisă cu care a fost articulat acest spaţiu-refugiu (ca şi, de altfel, despre chinuitoarea, laborioasa minuţie cu care sunt aduse la lumină fotografiile sale) nicio vorbă. O discreţie nobiliară menită să nu distragă atenţia de la simezele sale, singurele care, aparent, contează.

Eugen Ciocan este un Des Esseintes bucureştean, un estet care ne pofteşte, imperturbabil, să vedem harta gusturilor şi dezgusturilor sale. Expoziţia inaugurală a noului Fotocabinet, intitulată "Versus", este un prim pas dintr-o călătorie care, chiar dacă nu va schimba peisajul bucureştean, ne va perturba fericit modul de a ne apropia de el şi de a-l inţel