Nivelul de dezvoltare al agriculturii noastre este mult inferior celui din Franţa, ceea ce face ca impactul unei reduceri masive a subvenţiilor (plăţilor către fermieri) să fie considerabil mai sever la noi.

România a evitat clauza de salvgardare în domeniul agriculturii. Se poate spune că ministrul Dacian Cioloş a debutat bine în mandatul său. Dar mari probleme, de natură structurală, rămân în agricultură.

Cu circa o lună în urmă am participat (alături de alţi europarlamentari) la o dezbatere la Ministerul Agriculturii; au fost acolo şi reprezentanţi ai principalelor organizaţii ale fermierilor autohtoni. Şi cu acest prilej s-a vorbit despre neajunsuri majore din agricultură şi zootehnie, despre decalajele ce ne despart de cele mai multe dintre ţările din UE. Câţiva dintre participanţi au deplâns "lipsa unei strategii" în domeniul agriculturii.

Au temei să se plângă fermierii români. Dar analiza retrospectivă, diverse constatări îşi epuizează iute rolul dacă nu deschid căi realiste de acţiune, în funcţie de circumstanţe prezente şi probabile. Nu putem să intrăm într-o maşină a timpului şi să refacem parcursul tranziţiei. Cu datele structurale prezente şi cu posibilităţile pe care le avem trebuie să dezvoltăm agricultura, să modernizăm spaţiul rural.

A trecut aproape neobservat articolul semnat de ministrul Cioloş împreună cu ministrul francez al agriculturii, Michel Barnier, în 7 decembrie, 2007; textul "Pentru o politică alimentară, agricolă şi rurală europeană" a apărut într-un cotidian românesc. Articolul menţionat (pe care îl numesc scrisoare publică) oferă o schiţă de vizualizare a agriculturii în ansamblul activităţii economice şi, mai ales, imaginează repere pentru proiectul de reformă a politicii agricole comune (PAC). Aceasta din urma deţine, în prezent, circa 40% din bugetul