Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protestele din Turcia: Zeci de persoane au fost arestate în legătură cu manifestaţiile antiguvernamentale

Publicat in Flacara Iasului, marți 18 iunie 2013 ·

Poliţia turcă a procedat marţi la zeci de arestări în mediile de extremă stânga în legătură cu manifestaţiile antiguvernamentale care afectează Turcia de la sfârşitul lunii mai, au afirmat surse concordante.

La Istanbul, poliţia a arestat din propriile locuinţe aproximativ 90 de membri ai Partidului Socialist al Oprimaţilor (ESP), o mică formaţiune activă în timpul manifestaţiilor, a anunţat pentru AFP Baroul din Istanbul.

Poliţia a încercuit, de asemenea, sediile cotidianului Atilim şi agenţiei de presă Etkin, apropiate acestui partid, au transmis posturile de televiziune NTV şi CNN-Türk.

Deputatul Sirri Sürreya Önder a confirmat pe Twitter arestarea, la care a asistat, a vicepreşedintelui ESP, Alp Altinörs, ridicat de la domiciliul său.

NTV menţionează, de asemenea, reţinerea a 30 de persoane la Ankara, a altor 13 la Eskisehir (nord-vest) şi operaţiuni ale poliţiei în alte 18 provincii.

Poliţia turcă a arestat deja aproape 600 de persoane, duminică, la Istanbul şi Ankara, în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale, potrivit barourilor din cele două oraşe.

Poliţia poate menţine un suspect în custodie timp de patru zile, potrivit legii turce, înainte de a-l prezenta în faţa unui procuror care să decidă o eventuală inculpare, plasare în arest preventiv sau punere în libertate.

Pe de altă parte, Ministerul turc de Justiţie a început să lucreze asupra unui proiect de reglementare a criminalităţii pe Internet, cu scopul de a reduce rolul unor reţele de socializare în propagarea îndemnurilor de a participa la manifestaţii împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, a informat marţi cotidianul Hürriyet Daily News, citând o sursă ministerială.

"Noi evaluăm aplicaţiile din străinătate privind această chestiune", a anunţat această sursă, citată de cotidian.

Aproximativ 25 de persoane au fost arestate la începutul lunii mai,

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în Săptămâna Patimilor. O fetiță de patru ani și bunica ei au murit după ce au mâncat pește. Bunicul este într-o stare gravă

Adevarul acum o ora
O fetiță de patru ani și bunica ei dintr-un sat din județul Călărași au murit după ce au mâncat pește. Bunicul a ajuns în stare gravă la spital.

Cehia acordă cuplurilor de acelaşi sex cea mai mare parte a drepturilor cuplurilor căsătorite, dar nu şi dreptul de a se căsători

News.ro acum 51 minute
Cuplurile de acelaşi sex din Cehia urmează s beneficieze începând de anul viitor de cea mai mare parte a drepturilor de care beneficiază persoanele heterosexuale căsătorite - cu excepţia căsătoriei -, în virtutea unei legi promulgate de către preşed

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 38 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 39 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum o ora
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Fetiţă de 4 ani şi bunica ei, moarte în aceeaşi zi. Femeia de 59 de ani a făcut infarct când a aflat de decesul nepoatei

Ziare.com acum 27 minute
Poliția din Călărași a anunțat că o fetiţă de 4 ani şi bunica acesteia, în vârstă de 59 de ani, din localitatea Spanţov, judeţul Călăraşi, au murit, în aceeaşi zi, în spitale diferite. Fetiţei i s-a făcut rău acasă, primele simptome fiind ale unei t

Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Constanţa

News.ro acum 26 minute
Deputatul USR Stelian Ion şi-a depus candidatura la funcţia de primar al municipiului Constanţa, din partea alianţei Dreapta Unită. „Constanţa este oraşul în care m-am născut, am crescut, oraşul în care am învăţat, am muncit şi mi-am întemeiat famil

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

10°/22°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°