Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I: Rapid - CFR Cluj 3-2 (0-2). Meci nebun în Giulești. Sabău l-a bătut pe Andone și i-a umilit pe fani

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 26 august 2012 ·

În Giulești, Rapid și CFR Cluj au dat naștere aseară, în etapa a 6-a, celui mai spectaculos meci de până acum al sezonului fotbalistic intern. Deși conduși la pauză cu 2-0 și cu un om în minus, giuleștenii au revenit miraculos și s-au impus cu 3-2. După primele 45 de minute, George Copos se pregătea să-l reinstaleze pe Viorel Hizo, aflat în tribune. Rapid - CFR Cluj

Sursa: FOTOGRAFII: Codrin Prisecaru Rapid - CFR Cluj

Rapid - CFR Cluj

DECISIV

Nicolae Grigore (dreapta) a salvat din nou Rapidul

Sursa: AGERPRES Rapid - CFR Cluj

CFR venea după 2-1 cu Basel, în Elveția, și avea moralul până la cer. Startul le-a fost favorabil ardelenilor, iar după prima repriză, conduceau cu un lejer 2-0 și aveau un om în plus.

Sabău, căruia i s-a cerut demisia în prima repriză (în timp ce jucătorii erau înjurați), a făcut două schimbări fericite prin introducerea lui N. Grigore și a lui Surdu. Mijlocașul a marcat două goluri, primul din penalty-ul scos de Surdu, unul dintre „clienții” galeriei. Același Surdu a șutat la golul doi al lui Grigore.

Alexandru Tudor a pus și el umărul la revenirea Rapidului, fiind păcălit de căderea lui Surdu în careu. În loc de simulare, arogantul „central” a dictat lovitură de la 11 metri.

La pauză, destui suporteri rapidiști au plecat de la stadion!

CFR își zdruncină serios moralul înaintea „returului” cu Basel, din Liga Campionilor. Nici elvețienii n-o duc mai bine în campionatul intern, pierzând aseară cu 1-2 în deplasare, cu St Gall.

Partida este una pentru istoria fotbalului intern prin răsturnarea spectaculoasă de situație, la acest capitol aparte intrând și jocul Dinamo - Foresta 4-5.

RAPID - CFR 3-2

Marcatori: Ilijoski (49), N. Grigore (61 și 69 - primul penalty) / Ronny (14), V. Maftei (19)

DESFĂȘURAREA PARTIDEI

FINAL

Min. 90:

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prinţul Paul Phillipe al României, depistat de poliţişti într-un resort din Malta. Autoritățile franceze, unde s-a aflat în ultima perioadă, au refuzat predarea

Ziare.com acum o ora
Prinţul Paul Phillipe al României a fost depistat într-un resort, în urma activităţilor de cooperare între Poliţia Română şi Poliţia din Malta, au precizat surse judiciare, duminică, 28 aprilie, pentru News.ro. Faţă de acesta urmează să se deruleze

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forțat în Alba / Când au ajuns pompierii, aparatul de zbor era răsturnat

HotNews acum 54 minute
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, duminică, pe un teren agricol din comuna Vinţu de Jos, pilotul refuzând transportul la spital, relatează Agerpres. ISUFoto: Inquam Photos / George Călin "În urma unui apel prin SNUAU 112, a fost semnala

Poli Iaşi - UTA Arad, 0-2, în etapa a 7-a a play-out-ului Superligii

Mediafax acum 26 minute
Golurile au fost marcate de Ezekiel, în minutul 63, şi de Luckassen, în minutul 84. UTA Arad acumulează astfel la 34 de puncte şi ajunge pe primul loc în play-out, depăşind Oţelul. Duminică seara, ultimul meci din Superligă este programat la Cluj. C

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 6 ore
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 3 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Stelian Ion, candidatul Dreaptei Unite la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR apare fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă

News.ro acum 2 ore
Stelian Ion, deputat USR, candidat al alianţei Dreapta Unită la Primăria Constanţa, atrage atenţia că semnătura sa şi a altor colegi din USR Constanţa apare în mod fraudulos pe lista de susţinători ai Dianei Şoşoacă. Deputatul USR a adăufat că a cer

Situaţia de pe front s-a „deteriorat”, afirmă comandantul-şef al forţelor ucrainene

Adevarul acum 2 ore
Comandantul-şef al forţelor ucrainene, Oleksandr Sîrski, a indicat duminică în social media că situaţia de pe front s-a „deteriorat” şi trupele ruse au înregistrat „succese tactice” în mai multe zone.

Premier League: Manchester City a câştigat la Nottingham, scor 2-0

News.ro acum 34 minute
Echipa engleză Manchester City a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Nottingham Forest, în etapa a 35-a din Premier League. Manchester City a înscris prima la Nottingham, pe The City Ground, prin Josko Gvardiol, în minutul 32. Erling H

Handbal feminin: CSM Bucureşti – Metz Handball, scor 24-27, în turul sferturilor Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
Campioana CSM Bucureşti a fost învinsă duminică, pe teren propriu, de formaţia Metz Handball, scor 27-24 (15-14), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Returul va avea loc în 4 mai, pentru un loc la Turneul Final Four. Princip

Nicuşor Dan: Am început aplicarea tratamentelor pentru combaterea ţânţarilor

Mediafax acum 2 ore
Potrivit acestuia, Compania Municipală Eco Igienizare a demarat primul tratament din cele 14 prevăzute anul acesta în Programului Unitar de Acţiune aprobat de CGMB. Tratamentele se vor desfăşura zilnic, în intervalul orar 22.00 – 5.00, în toată Capi

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/21°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

18°
dum.

10°/21°
lun.

11°/21°
mar.

9°/22°
mie.

10°/22°
Constanta
acum

14°
dum.

12°/17°
lun.

12°/15°
mar.

13°/15°
mie.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/21°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°