Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu mama pe canapea

Publicat in Romania Literara, marți 28 decembrie 2004 ·

A avut ceva curaj Veronica A. Cara (28 de ani) când s-a hotărât să scrie Petrecere cu mama. Cum se întâmplă de obicei, temerarii sunt răsplătiţi. Veronica A. Cara a scris deja patru cărţi şi se pare că a mers din reuşită în reuşită şi numai faptul că a publicat la edituri modeste financiar, cu posibilităţi de susţinere şi promovare scăzute a făcut ca această talentată prozatoare să nu aibă un public al ei, fidel şi mult mai numeros. Să fie clar, editura este răspunzătoare (aproape) în totalitate de destinul imediat al cărţilor pe care le publică. Cartea este, în bună măsură, difuzarea ei şi dacă despre o carte nu se scrie şi nu se discută în presa literară, de vină sunt editorii. Revistele şi recenzenţii nu sunt obligaţi să alerge prin târg după cine ştie carte. Succesul unei cărţi este o ecuaţie complicată, cu multe variabile, dar, în esenţă, aşa stau lucrurile.

Şi din cauza vârstei - e mult mai comod aşa - tinerii prozatori de astăzi deocamdată nu se înghesuie să scrie cărţi cu mize narative substanţiale, cu un epic arborescent şi alte personaje decât acel "eu" despre care se poate spune totul şi nimic, şi asta în ciuda faptului că temele lor sunt serioase şi cu mult potenţial. De pildă, sexul. Subiect de discuţie absolut când e vorba de literatura tinerilor, este (doar) un ingredient ("ca sexul în literatură"), acuplare şi nu problematizare, un insert şi nu un excurs, ca să fiu preţios. Spre deosebire de multe dintre cărţile publicate în acest an, romanul Veronicăi A. Cara este destul de complex - inclusiv tema sexuală - pentru ca spectacolul narativ să aibă amploare şi să-ţi lase o mai mare libertate de interpretare. Subiectul însuşi este generos, însă complexitatea lui nu se dovedeşte o pălărie prea mare pentru această prozatoare tânără, dar de o maturitate reconfortantă mai ales pentru criticii literari.

Cezar, naratorul masculin

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, eliberat condiționat! Pedeapsa expira la termen în 2027

Ziua Constanta acum 25 minute
Radu Mazăre a arătat Judecătoriei Sectorul 4 Bucureşti – instanță care i-a respins cererea, în primă instanță, că este integrat în viaţa de familie, beneficiind în perioada de executare a pedepsei închisorii de sprijinul mediului de suport al famili

INCENDIU în Berbești: Pompierii militari intervin pentru stingerea unui focar într-o garsonieră

Gandul acum 16 minute
În urma unui apel de urgență, pompierii militari din Vâlcea au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta într-o garsonieră din localitatea Berbești. La fața locului au sosit imediat forțe din cadrul Detașamentului

Doi copii şi-au salvat de la moarte mama amenințată de tată. Băiatul s-a aruncat în calea cuţitului, iar sora lui a sunat la 112

Adevarul acum o ora
O fetiţă din județul Suceava a sunat la numărul de urgenţă 112, după ce mama sa a fost ameninţată cu cuţitul de tatăl fetei. Unul dintre fraţii săi a intervenit pentru ca femeia să nu fie înjunghiată.

Ştefan Birtalan va fi înmormântat miercuri

News.ro acum 2 ore
Fostul mare handbalist Ştefan Birtalan, care a decedat luni dimineaţă la vârsta de 75 de ani, va fi înmormântat miercuri, a anunţat clubul din Bulevardul Ghencea.

Roland Garros 2024: Calificare în turul doi pentru unul dintre favoriții specialiștilor

HotNews acum 8 minute
Stefanos Tsitsipas se numără printre jucătorii văzuți de specialiști cu șanse la câștigarea Roland Garros 2024, iar grecul a debutat cu dreptul la turneul de Grand Slam de la Paris. Stefanos TsitsipasFoto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Edito

Ciolacu, despre majorarea salariului minim: E o decizie luată pe data de 15 decembrie, în coaliţie

Mediafax acum 4 ore
„E o decizie luată pe data de - cred - 15 decembrie, în coaliţie, de noi toţi, de a se merge cu salariul minim de 3.300 de la 1 ianuarie, urmând ca pe urmă să fie mărit la 1 iunie de 3.700. Nu-mi aduc aminte ca, până s-a luat decizia, cu adevărat îm

Dolj: Fetiţă de doi ani şi jumătate, căutată de poliţişti după ce a dispărut din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii

News.ro acum 2 ore
O fetiţă în vârstă de doi ani şi jumătate este căutată de poliţiştii din Dolj după ce a dispărut, luni, în jurul prânzului, din faţa locuinţei, unde se juca cu mai mulţi copii.

Burduja spune că PNL nu îl va susţine pe Nicuşor Dan în Consiliul General dacă acesta nu participă la o dezbatere electorală

G4Media acum o ora
Liderul PNL Bucureşti, Sebastian Burduja, a anunţat luni în şedinţa Consiliului General al Capitalei că liberalii nu îl vor mai susţine pe primarul Nicuşor Dan, în eventualitatea obţinerii unui nou mandat, dacă edilul nu acceptă să participe la o de

Arad: Agent şef de Poliţie, cercetat pentru abuz în serviciu şi fals intelectual. El a ajutat un şofer care era în mod vizibil beat să scape de dosarul penal

News.ro acum o ora
Un agent şef de Poliţie din judeţul Arad este cercetat penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual, fiind suspectat că, în calitate de poliţist rutier, a ajutat un şofer pe care l-a oprit în trafic şi care se afla în stare de ebrietate să scap

Accident la METROU. Un călător a căzut pe șine la stația „Eroilor”

Gandul acum 2 ore
Un nou accident teribil s-a petrecut la metrou luni, 27 mai, la prânz. Un călător a căzut pe șine, la stația „Eroilor”, informează Metrorex. Primele informații arată că ar fi o posibilă tentativă de suicid. SMURD, chemat de urgență Metrorex informea

Vremea

București
acum

20°
lun.

12°/21°
mar.

12°/21°
mie.

13°/24°
joi

15°/27°
Iasi
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

13°/22°
mie.

13°/21°
joi

13°/24°
Constanta
acum

19°
lun.

12°/19°
mar.

14°/18°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Cluj-Napoca
acum

20°
lun.

11°/21°
mar.

11°/19°
mie.

10°/19°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

25°
lun.

14°/25°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/24°