Socialiştii europeni propun UE acordarea unor împrumuturi avantajoase ţărilor din zona euro care au probleme financiare. Finanţările ar putea veni dintr-un fond de ajutorare similar cu cel creat pentru ţările non-euro.
Şeful socialiştilor europeni, Poul Nyrup Rasmussen, a pledat joi pentru acordarea de credite cu costuri reduse şi către ţările din zona euro. În urmă cu câteva zile Comisia Europeană (CE) a susţinut şi ideea înfiinţării unui fond monetar european, un posibil instrument pentru finanţarea acestor împrumuturi. Ideile au fost lansate în contextul discuţiilor despre ajutorarea Greciei, pentru care oficialii europeni au stabilit însă ca variantă finală un împrumut la FMI.
Mai citeşte şi:
Băsescu: Decizia europeană în cazul Greciei, foarte importantă şi pentru România
Plan UE – FMI pentru Grecia
Un fond de intervenţie similar cu cel propus de CE a fost creat la nivelul UE şi în 2008 pentru acordarea de împrumuturi ieftine către state care nu au aderat încă la zona euro, precum România, Ungaria şi Letonia.
"În urmă cu câţiva ani, Comisia Europeană a făcut împrumuturi avantajoase, evitând ratele ridicate legate de speculaţii, pentru mai multe ţări din afara zonei euro, printre care Ungaria, Letonia şi România", a explicat Rasmussen. Acesta a propus schimbarea reglementărilor actuale, astfel încât facilitatea să fie extinsă şi la ţările din zona euro.
Crearea unui nou fond, un avantaj
Victor Ponta, liderul PSD, prezent la întâlnirea de joi a socialiştilor europeni, susţine că înfiinţarea acestui fond ar reprezenta o garanţie pentru ţările în dificultate că nu vor mai recurge la soluţia FMI. „Dintre ţările cu probleme face parte, din păcate, şi România. Dacă ideea creării fondului se va concretiza, atunci aceste ţări vor avea un mare avantaj", a declarat Ponta.
La nivelul Uniunii Europene există un cur