Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mugur Mihăescu: „N-am ajuns să mă garanteze Vanghelie“

Publicat in Adevarul, vineri 4 martie 2011 ·

Actorul Mugur Mihăescu, cunoscut de toată lumea sub pseudonimul „Garcea", a fost ales în funcţia de preşedinte al Partidului Verde, iar joi a susţinut prima conferinţă de presă în calitate de om politic.

Mihăescu şi-a început discursul precizând că a încercat să râdă de Garcea, dar acesta conduce ţara de 20 de ani şi se regăseşte în toate domeniile. „Garcea e de 20 de ani în politică şi conduce ţara. Pe el îl vedeţi pe stradă, în orice funcţie, că este la vamă, că este în sistemele de control sau mai ştiu eu unde. Scena politică din România nu a fost cu nimic mai prejos decât «Vacanţa Mare»", a spus Mugur Mihăescu.

Actorul a adăugat că nu a intrat în politică pentru a se îmbogăţi, deoarece are destui bani, şi că nu doreşte să aibă experienţă politică. „Sunt aici pentru că nu suport politica, urăsc ceea ce mi se întâmplă de 20 de ani de zile. Dacă a avea experienţă politică înseamnă a-mi băga rudele în funcţii de conducere şi a avea rezultatele din jur, vreau să mor fără experienţă politică. Experienţa lor politică este o ruşine, n-am ajuns să mă garanteze Vanghelie", a declarat acesta.

Noul preşedinte al Partidului Verde a spus că nu va candida la preşedinţie sau la primăria Capitalei şi că partidul condus de el nu se va alia cu alte partide. „Nu vreau să candidez la nimic, dar pot să-l ajut pe Oprescu, pentru că îmi place că omul ăsta contruieşte", a încheiat Mugur Mihăescu.

Mugur Mihăescu spunea în urmă cu o lună, într-un interviu acordat adevarul.ro, că doreşte să intre în politică pentru că e sătul de ceea ce vede în jur, dar că preferă să se arunce de la etaj decât să se alăture unui partid care a fost la guvernare în ultimii 20 de ani.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

Ziua Constanta acum o ora
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 26 aprilie 2024 în vacanţă, după finalizarea cursurilor. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, elevii vor reveni la cursuri miercuri, 8 mai 2024. Vacanţa de vară va începe vineri, 21 iunie, du

Temperaturi mai ridicate decât cele normale. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei, până la sfârșitul lunii mai, cu excepția săpătămânii 6 – 13 mai, când vor fi normale pentru această etapă, se arată în prognoza pe următoarele patru săptămâni. Săptămâna 29 aprilie –

Un tribunal din Ucraina a dispus arestarea preventivă a ministrului agriculturii. Acuzațiile grave la adresa sa

Ziare.com acum 18 minute
Un tribunal din Ucraina a decis vineri, 26 aprilie, ca ministrul agriculturii, Mîkola Solski, care îşi anunţase joi demisia, să fie plasat în arest preventiv. Decizia a fost luată în urma acuzaţiilor privind implicarea sa într-o achiziţie ilegală de

Cutremur în România, vineri dimineața. Județul în care a avut loc seismul de 3,5 grade

Ziare.com acum 27 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Cutremur la Buzău

Wall-Street.ro acum 13 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (

Muzeul Luvru se transformă în sală de sport înainte de Jocurile Olimpice de la Paris - VIDEO

News.ro acum o ora
Pentru a marca Jocurile Olimpice din Franţa, Muzeul Luvru propune sesiuni sportive matinale în mijlocul unora dintre cele mai frumoase colecţii ale sale. Cel mai vizitat muzeu din lume oferă o nouă experienţă "Courez au Louvre", "o sesiune de pregăt

GlaxoSmithKline dă în judecată Pfizer şi BioNTech pentru tehnologia vaccinului Covid-19

News.ro acum 2 ore
GlaxoSmithKline a dat în judecată Pfizer şi BioNTech în instanţa federală din Delaware, joi, acuzându-le că au încălcat brevetele GSK legate de tehnologia ARNm (ARNm) în vaccinurile de succes împotriva COVID-19 ale companiilor, transmite Reuters. GS

Statele Unite încurajează Germania să trimită Ucrainei rachete Taurus cu rază lungă de acţiune

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite speră că recenta decizie a Washingtonului de a trimite rachete cu rază lungă de acţiune Ucrainei va încuraja Germania să facă acelaşi lucru, deși Berlinul a exclus asta până acum, a declarat joi un oficial american, transmite AFP. Wash

Ministrul ucrainean al agriculturii, arestat la o zi după ce a demisionat

HotNews acum 42 minute
Un tribunal ucrainean a deci vineri ca ministrul Agriculturii, Mikola Solski, să fie arestat în dosarul în care este acuzat de implicare într-o achiziție ilegală de terenuri din proprietatea statului în valoare de aproximativ 7 milioane de dolari, r

India începe să voteze în a doua fază a alegerilor

Mediafax acum 2 ore
India a început vineri să voteze în cea de-a doua fază a celor mai mari alegeri din lume, în timp ce premierul Narendra Modi şi rivalii săi ridică tonul campaniei, concentrându-se asupra unor subiecte fierbinţi precum discriminarea religioasă, acţiu

Vremea

București
acum

11°
vin.

9°/16°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/16°
sâm.

11°/15°
dum.

12°/16°
lun.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
lun.

9°/21°
Timisoara
acum

vin.

6°/17°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°