Vreţi impozit progresiv? Uite cum se poate face! Cocktail de politici fiscale pentru tratamentul dezastrului social.
De mult nu mai e un secret de-al contabililor faptul că în România faptul că în România cota unică e o glumă şi că de fapt taxarea muncii este progresivă. Concret, ea (tax wedge) pleacă de la 40% pentru salariul minim pe economie şi ajunge la 45% pentru veniturile cu puţin peste medie.
Un aşa nivel de impozitare este printre cele mai mari din UE şi din lume, după cum se poate vedea pe datele Eurostat sau OECD. Asta pentru că în alte ţări pragurile mari ale impozitării progresive se aplică doar la veniturile foarte mari şi - foarte important - nu se cumulează integral cu contribuţiile sociale. Dimpotrivă, sistemele din Vest sunt gândite în aşa fel încât taxarea mare să intervină după plafonarea contribuţiilor sociale. De la un punct, contribuabilul încetează să mai dea bani pentru propria pensie şi începe să dea pentru pensiile altora.
Plafonarea contribuţiilor sociale a fost propusă şi la noi, chiar odată cu introducerea cotei unice, dar nu s-a aplicat. Motivul principal era aducerea în zona impozabilă a veniturilor foarte mari, ai căror titulari nu se bazează absolut deloc pe o viitoare pensie de la stat. Motivul secundar: reducerea cheltuielilor viitoare cu pensiile celor care au venituri mari şi totuşi le declară, politică de natură să mai întârzie colapsul sistemului de pensii.
Vestea proastă este că acum nu mai e spaţiu de manevră aproape deloc. Nu se poate introduce cota progresivă, pentru că fiscalitatea e deja destul de mare şi pentru că ne-ar adânci şi mai mult în recesiune. Nu se pot plafona contribuţiile la pensie pentru că asta ar echivala cu un impozit regresiv: practic, impozitarea ar scădea doar pentru cei cu venituri foarte mari. Iar simpla reducere a cotei unice nu ar fi de ajuns decât dacă s-ar duce la zero. @
