Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minoră dispărută de peste o săptămână, căutată de părinţi cu poliţia

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 13 iunie 2013 ·

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din satul Siliştea Nouă, oraşul Dolhasca, este căutată de familie cu poliţia, după ce a dispărut de acasă în urmă cu peste o săptămână.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Oana Gabriela Florea a plecat de la domiciliu pe data de 4 iunie a.c. şi nu s-a mai întors.

„La data dispariției, minora era îmbrăcată cu blugi de culoare albastră, model cu tăieturi, un tricou roșu, o geacă din piele de culoare albastră și era încălțată cu pantofi sport de culoare neagră. Semnalmente: înălțimea de 1,60-1,65 metri, circa 60 kg, păr șaten tuns la nivelul umerilor, ten măsliniu, ochi căprui, constituție atletică, nu are semne particulare”, se arată în comunicatul IPJ Suceava, precizând că oricine are date despre adolescenta respectivă este rugat să apeleze poliţia prin 112 sau să sune la 116.000, număr telefonic special pentru copiii dispăruţi.

La sfârşitul lunii trecute, o minoră de 14 ani, din satul Clit, comuna Arbore, dispărută de acasă de aproape două săptămâni, a fost găsită moartă într-o râpă din pădurea din localitate.

Victima avea gâtul tăiat, iar anchetatorii au stabilit că minora a fost omorâtă chiar de către verişorul ei, un tânăr de 19 ani, arestat preventiv între timp, care a legat-o de un copac şi a violat-o înainte de a-i lua viaţa.

O adolescentă în vârstă de 16 ani, din satul Siliştea Nouă, oraşul Dolhasca, este căutată de familie cu poliţia, după ce a dispărut de acasă în urmă cu peste o săptămână.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Suceava, Oana Gabriela Florea a plecat de la domiciliu pe data de 4 iunie a.c. şi nu s-a mai întors.

„La data dispariției, minora era îmbrăcată cu blugi de culoare albastră, model cu tăieturi, un tricou roșu, o geacă din piele de culoare albastră și era încălțată cu pantofi sport de culo

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 39 minute
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

O femeie a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în 10 săptămâni

News.ro acum o ora
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Cum va fi vremea în luna mai. Perioada în care va ploua aproape peste tot

Ziare.com acum 4 ore
ANM anunţă că săptămâna viitoare vor fi precipitaţii în majoritatea regiunilor. Conform prognozei anunţate vineri, în săptămâna 13 - 20 mai, temperaturile se vor situa sub cele obişnuite în acest interval. Săptămâna 06.05.2024 – 13.05.2024 Valorile

Prahova - Intervenţie de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii surpate, la Slănic

News.ro acum o ora
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a aprobat, vineri, realizarea unei intervenţii de urgenţă pentru stabilizarea provizorie a străzii 23 August din Slănic, surpată în urmă cu o săptămână. După stabilizarea provizorie a tron

3 mai - Ziua Mondială a Libertății Presei

Ziua Constanta acum 4 ore
În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importanţei jurnalismului şi libertăţii de exprimare în contextul actualei crize de mediu la nivel mondial, anunţă site-ul ONU. În 2024, Ziua mondială a libertăţii presei este dedicată importa

București: Poliția caută mai multe persoane care au răpit un bărbat dintr-un complex de locuințe din Sectorul 1

HotNews acum 2 ore
Poliţiştii bucureşteni caută mai multe persoane care ar fi răpit un bărbat dintr-un complex de locuinţe din Sectorul 1 al Capitalei, acesta fiind găsit ulterior pe o stradă din acelaşi sector. Masini de politieFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro Potr

FOTO: Bucureștenii se vor putea plimba gratuit cu barca, pe lacul din Parcul Drumul Taberei, de Paște

Wall-Street.ro acum 15 minute
Veste bună pentru bucureșteni: Duminică, în ziua de Paște, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcațiuni sunt puse la dispoziție de Primăria Sectorului 6, între orel

Câți militari ruși au murit în războiul din Ucraina. Șeful diplomației franceze: „La ce bun toate acestea?“

Adevarul acum 15 minute
Circa 150.000 de soldaţi ruşi au fost ucişi de la începutul invaziei ruse în Ucraina, în februarie 2022, potrivit estimărilor franceze comunicate de ministrul de externe Stephane Sejourne într-un interviu publicat vineri în ediţia europeană a ziarul

Vinerea Mare Ce zi importantă este pentru credincioși în calendarul ortodox, 3 mai 2024?

Ziua Constanta acum 5 ore
În Vinerea Mare se face pomenire de sfintele, mantuitoarele si infricosatoarele Patimi ale Mantuitorului. Rastignirea nu era practicata de evrei. Cu exceptia crucificarii a 800 de locuitori ai Ierusalimului de catre regele Alexandru Ianeul in 87 i.H

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/20°
dum.

11°/21°
lun.

13°/25°
Iasi
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

15°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°