Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Raţ este jucătorul lui West Ham. Cât va juca în Anglia

Publicat in Pro Sport, marți 21 mai 2013 · ·

Este oficial. Răzvan Raţ a semnat cu West Ham. Fundaşul naţionalei a fost în legătură cu englezii de mai multă vreme, dar cele două părţi au ajuns la un acord astăzi.

Fostul fundaş al celor de la Şahtior a bătut palma cu "ciocănarii" pentru trei ani de zile. Cel care a realizat transferul este impresarul Florin Manea.

Răzvan Raţ a jucat timp de zece ani la Şahtior Doneţk, unde a câştigat mai multe trofee interne, între care şi şapte titluri ale Ucrainei, dar şi Europa League. Fundaşul stânga are şi două titluri ale României, câştigate cu Rapid.

"A semnat pentru trei ani. Toată lumea este bucuroasă. Raţ pleacă în Ucraina pentru finala Cupei. A fost sunat de Lucescu şi Ahmetov, care l-au felicitat pentru noul contract. Negocierile au fost dificile, nu ne înţelegeam la anumite amănunte, dar au renunţat ambele părţi şi am ajuns la acord. Are un contract aproape de cel de la Şahtior. Şi-a dorit foarte mult să ajungă la Londra şi, în timpul negocierilor, a făcut mai multe concesii pentru a bate palma", a declarat Florin Manea, agentul jucătorului, pentru ProSport.

Raţ a fost la ultimul meci al celor de la West Ham, unde a fost recunoscut de suporteri, deşi nu a fost anunţat. Fanii i-au cerut autografe, au făcut poze şi i-au urat succes pentru noul sezon.

Anunţat în exclusivitate de ProSport în urmă cu aproape o lună, transferul lui Răzvan Raţ la West Ham este foarte aproape de a fi perfectat. Ieri, fundaşul stânga în vârstă de 31 de ani a susţinut un control medical la baza de pregătire a „ciocănarilor“, acesta fiind ultimul pas către oficializarea transferului. Conform presei engleze, care a confirmat mutarea în urmă cu două săptămâni, căpitanul naţionalei României va juca la gruparea londoneză în următorii trei ani şi va primi un salariu de două milioane de euro pe an.

Acordul nu a fost parafat

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 58 minute
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

Ce temperaturi vom avea în următoarele două săptămâni. Regiunile țării unde se anunță precipitații

Ziare.com acum 2 ore
ANM anunţă o vreme caldă, în intervalul 6 - 19 mai, cu o medie a valorilor termice diurne în jurul a 26 de grade, în majoritatea regiunilor ţării. Cu toate acestea, vor fi ploi pe arii relativ extinse, de pe la finalul acestei săptămâni şi în prima

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum o ora
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Liderul chinez Xi Jinping a fost primit la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La întâlnire ia parte şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Liderul chinez Xi Jinping a început luni o vizită de stat de două zile în Franţa. Întâmpinat duminică la aeroport de premierul Gabriel Attal, preşedintele chinez a fost primit luni de Emmanuel Macron la Palatul Élysée, împreună cu preşedinta Comisie

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum 5 ore
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Un bărbat și o femeie, arestați pentru 30 de zile, după ce au fost prinși cu droguri de mare risc la festivalul Sunwaves din staţiunea Mamaia

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Constanţa, împreună cu procurorii DIICOT Constanţa au documentat, duminică, 5 mai, activitatea infracţională a două persoane, o femeie de cetăţenie străină şi un cetăţean român, bănuite de săvârşirea infracţiunilor de trafic de drogur

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 4 ore
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

Două persoane care vindeau droguri la un festival din Mamaia, reţinute

Mediafax acum o ora
Poliţia Constanţa transmite, uni, că poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, a

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum 4 ore
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 3 ore
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

Vremea

București
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

24°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

11°/25°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/18°