Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv / Evgheni Evtusenko marturiseste: "In Romania mis-a deschis lumea!"

Publicat in Jurnalul, luni 3 iulie 2006 ·

E un poet nonconformist. Un compozitor de cantece nemuritoare. Un prozator citit pe patru continente. Preda literatura si cinematografie rusa in sali arhipline din universi-tatile americane. A ramas convins si a demonstrat ca "un poet in Rusia este mai mult decat un poet!". Evgheni Evtusenko revine in Romania dupa patru decenii. Intre timp a vizitat 94 de tari, iar operele sale au fost traduse in 72 de limbi.

Jurnalul National: Domnule Evtusenko, de ce ati ales Romania ca destinatie in periplul dumneavoastra european? Evgheni Evtusenko: Nu-mi spune "domnule", nu-mi place formula asta! Am ales Romania pentru ca a fost prima tara straina in care am ajuns dupa ce mi s-a permis sa ies din URSS, in mai 1960. Uniunea Sovietica era un stat inchis. Noua ne-a fost furata lumea intreaga.

De ce nu aveati voie sa iesiti din tara? Pentru ca eram perceput ca un individualist, un tip care nu inspira incredere, care vorbea lucruri neasteptate. Dupa moartea lui Stalin, am fost primul om care a spus: "Ma sufoca granitele, mie nu-mi convine sa nu vad Buenos Aires-ul si New York-ul, as vrea sa vorbesc cu toti din Londra, as vrea sa calatoresc dimineata prin Paris". Si deodata au inceput sa curga criticile, mi s-a spus ca trebuie sa cunosc si sa aplic filosofia marxist-leninista si apoi sa cer permisiunea sa calatoresc pentru a o raspandi. Din punctul meu de vedere, am indeplinit si depasit acest "plan", pentru ca, de la prima mea iesire, am fost in 94 de tari, unde mi-am recitat poeziile traduse in 72 de limbi. Primele poezii mi-au fost publicate inca din timpul lui Stalin, pe cand aveam 15 ani. La 19 ani mi-a aparut prima carte, iar la 22 de ani am devenit cel mai tanar membru al Uniunii Scriitorilor, cand deja tot poporul fredona cantecele mele, iar eu nu aveam pe nimeni, nici rude, nu am fost niciodata membru al Partidului Comunist. In schimb, aveam parte de cea mai m

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedinta Georgiei a respins prin veto legea controversată privind "influenţa străină"

News.ro acum 2 ore
Preşedinta Georgiei, Salome Zurabişvili, a anunţat sâmbătă că a respins prin veto legea privind "influenţa străină", aprobată săptămâna aceasta de parlamentul de la Tbilisi, în ciuda unui amplu protest al opoziţiei, relatează Reuters. Legea respecti

Pericol de inundaţii în Moldova

Mediafax acum o ora
„Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu

Unul dintre marinarii salvaţi de pe nava scufundată în Marea Neagră a fost transportat la spital. Trei persoane sunt în continuare dispărute

Ziare.com acum 2 ore
Unul dintre cei opt marinari salvaţi de pe nava Mohammad Z, scufundată sâmbătă dimineaţă, 18 mai, în Marea Neagră, lângă Sf. Gheorghe, a fost transportat la spital. Acesta are mai multe traumatisme. La acţiunea de salvare, ISU Dobrogea a participat

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 45 minute
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 3 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 2 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Roberto de Zerbi va pleca de la Brighton la finalul sezonului

News.ro acum o ora
Antrenorul italian Roberto de Zerbi va părăsi gruparea engleză Brighton la finalul sezonului, a anunţat clubul sâmbătă, pe site-ul oficial. Roberto de Zerbi (44 de ani) va conduce pentru ultima oară pe Brighton în meciul de duminică, cu Manchester U

Formula 1: Max Verstappen, un nou pole position la MP din Emilia Romagna

HotNews acum 2 ore
Campionul mondial Max Verstappen (RedBull) a reușit un nou pole position și va pleca primul în Marele Premiu de Formula 1 de la Emilia Romagna, disputat duminică pe circuitul de la Imola. Max VerstappenFoto: Independent Photo Agency / Alamy / Alamy

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 6 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Rusia acuză Ucraina că lovește teritoriul rusesc cu bombe ghidate franceze şi rachete anti-radar americane

HotNews acum o ora
​Rusia a acuzat sâmbătă Kievul că a atacat regiunea rusă Belgorod, situată la graniță, cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM, transmite AFP. Ruși construind fortificații în regiunea BelgorodFoto: east2west news / W

Vremea

București
acum

20°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

14°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°