Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Terminal european de 60 de milioane de euro deschis pe Aeroportul „Henri Coandă“ VIDEO FOTO

Publicat in Adevarul, marți 29 martie 2011 ·

Construcţia nouă îndeplineşte condiţiile impuse de aderarea României la spaţiul Schengen. Terminalul, care trebuia să fie terminat anul trecut, în noiembrie, are 24 de porţi de îmbarcare, 15 pasarele şi 2.000 de locuri de aşteptare şi a costat 60 de milioane de euro.

Lucrările la noul spaţiu al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă“ din Bucureşti au început în urmă cu doi ani, în vara anului 2009. Finalizarea construcţiei era programată să se încheie în luna noiembrie a anului trecut, la timp pentru aderarea României la spaţiul Schengen. Cu toate acestea, terminalul este operaţional abia de astăzi.

CLICK PE IMAGINI PENTRU GALERIE FOTO CU TERMINALUL EUROPEAN

Investiţie în condiţii

Această nouă construcţie este parte din Faza a III-a a programului „Dezvoltarea şi Modernizarea Aeroportului Internaţional «Henri Coandă» Bucureşti“ şi odată cu finalizarea ei s-a încheiat şi această parte a renovărilor de pe aeroportul bucureştean.

Pasagerii pot afla informaţiile despre călătorii foarte uşor

Investiţia făcută pentru a realiza acest terminal la standardele europene impuse de spaţiul Schengen a ajuns la 60 de milioane de euro. Practic, banii au fost folosiţi pentru modernizarea saloanelor de aşteptare, dar şi în extinderea şi mărirea fostului terminal. Numărul porţilor de îmbarcare a crescut de la nouă la 24 şi numărul pasarelelor utilizate pentru îmbarcare şi debarcare a ajuns de la doar 5 la 15.

"În perioada următoare există dorinţa mai multor companii de a veni să opereze pe aeroportul Otopeni. Practic, în acest moment, la Otopeni operează 38 de companii aeriene. Acestea deservesc 11 destinaţii interne, 51 de destinaţii externe, prin curse regulate, şi şapte destinaţii externe prin chartere", a spus Anca Boagiu, Ministrul Transporturilor.

CITEŞTE ŞI:AMÂNARE Încă trei ani de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău

Mediafax acum 2 ore
Seismul s-a produs la ora 2.11, la adâncimea de 114.5 kilometri. Cutremurul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 56 km de Sfântu-Gheorghe, 60 km de Buzău, 61 km de Focşani, 62 km de Braşov şi 78 km de Ploieşti. ULTIMELE ȘTIRI Adrian Sârbu: D

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum 20 minute
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul

NapocaNews acum o ora
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică medi

Nord-coreenii, obligați să-i jure credință lui Kim Jong Un de ziua dictatorului

HotNews acum o ora
Pentru prima dată de când dictatorul Kim Jong Un a preluat puterea în 2011, nord-coreenilor li s-a cerut să depună jurăminte de credinţă de ziua sa de naştere, potrivit unui institut de cercetare sud-coreean, relatează Reuters. Kim Jong Un și fiica

Klaus Iohannis a plecat într-o vizită în SUA cu un avion de lux despre care a spus ca este o "aeronava mica" si "banală"

Ziua News acum 24 minute
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate

News.ro acum 38 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. ”Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului la nivelul etajului 1

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 3 ore
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Trei soldaţi israelieni ucişi de Hamas într-un atac cu rachete lansat asupra punctului de trecere Kerem Shalom spre Gaza

HotNews acum 2 ore
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi duminică de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza, a declarat pentru AFP armata

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti

Radio Mures acum o ora
Creştinii ortodocşi şi greco-catolici sunt în a doua zi de Paşti, la începutul unei săptămâni numită Luminată. Sărbătoarea Învierii Domnului, cea mai mare în creștinism, este singura căreia i se dedică trei zile de sărbătoare. În a doua zi de Paști,

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

19°
lun.

10°/19°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

11°/20°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°