Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Satu Mare: Ciocolata cu rom l-a lăsat fără permis

Publicat in Adevarul, vineri 21 august 2009 ·

Pentru că a consumat o ciocolată cu rom la volan, un sătmărean a fost cercetat pentru o alcoolemie de 1,29 mg/l în aerul expirat. Medicii sătmăreni nu i-au găsit alcool în sânge lui Florin Anton, aşa că au cerut o contraexpertiză. Rezultatul acestuia a ieşit zero. Sătmăreanul  Florin - Nelu Anton a rămas pieton, de mai bine de o lună pentru că, spune el, a mâncat un baton de ciocolată cu rom, cu câteva minute înainte de a fi testat de poliţişti cu aparatul etilotest.

În noaptea de 12 iulie 2009, sătmăreanul, în vârstă de 29 de ani a fost oprit de poliţie pe strada Lăcrămioarei din Satu Mare, iar în urma testării cu aparatul etilotest, acestuia i-a rezultat o alcoolemie de 1,29 mg/l în aerul expirat. „Mă întorceam din Franţa, iar pe la ora 1.30 m-a oprit un echipaj de poliţie. Cred că faceau ceva razii, pentru că erau cam mulţi şi m-au testat cu aparatul etilotest“, a explicat Anton.

Un caz fără precendent

Bărbatul susţine că, înainte cu câteva minute, şi-a cumpărat dintr-o benzinărie din apropiere o ciocolată românească cu rom, pe care a mâncat-o înainte de a fi oprit de poliţişti. „Când am văzut ce alcoolemie mi-a ieşit, de 1,29 în areul expirat, am rămas cu gura căscată. Apoi m-am gândit că este din cauza batonului de ciocolată“, spune Florin.

Echipajul Poliţiei Rutiere l-a transportat pe acesta la Spitalul Judeţean unde i-au fost recoltate probe biologice. În noaptea respectivă a efectuat două probe de sânge, una la circa 30 de minute, iar a doua la mai bine de o oră de la testarea cu aparatul etilotest.

„Medicul mi-a spus că nu este posibil să fi băut atât de mult, nu arătam ca un om beat “, susţine bărbatul. „În sânge i-a ieşit zero alcoolemie, cei de la Medicină Legală au cerut însă o contraexpertiză la Cluj-Napoca, pentru a nu exista nicio îndoială ulterioară. Este un caz fără precedent, m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Război în Ucraina - Statele Unite acuză Rusia că a folosit de un agent chimic împotriva soldaţilor de la Kiev

News.ro acum o ora
Statele Unite au acuzat Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind armele chimice (CWC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat publicat miercuri. Rusia foloseşte, de aseme

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 11 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 9 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum 12 ore
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 9 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Crimă șocantă în Săptămâna Mare, în județul Bihor O femeie şi-a înjunghiat fiul apoi a sunat la 112 să spună că acesta s-a sinucis

Ziua Constanta acum 9 ore
Crimă într-o localitate din Bihor, acolo unde o femeie de 58 de ani şi-a înjunghiat fiul, în vârstă de 34 de ani, apoi a sunat la 112 să spună că, de fapt, bărbatul şi-ar fi pus capăt zilelor. S-a întâmplat în localitatea Bozorel din Bihor, acolo un

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

10°
joi

10°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°