Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asocierea TFG-Donau Finanz, despre CFR Marfă: Singura opţiune legală este descalificarea ofertantului

Publicat in Mediafax, joi 20 iunie 2013 ·

Ministerul Transporturilor are, în condiţiile în care GFR a depus pentru CFR Marfă o ofertă cu noi condiţii, o singură opţiune legală, respectiv descalificarea ofertantului, potrivit asocierii Transferoviar Grup-Donau Finanz, care s-a retras recent de la privatizarea operatorului de transport marfă.

"Ne exprimăm surprinderea şi stupoarea că, în condiţiile în care Grup Feroviar Român - ofertant în cadrul procedurii de privatizare - a depus o ofertă care conţine condiţii suplimentare faţă de cele conţinute în caietul de sarcini, Ministerul Transporturilor continuă negocierile pentru privatizarea a 51% din SNTFM CFR Marfă", se arată într-un comunicat al asocierii româno-austriece.

Consorţiul susţine că legislaţia în vigoare şi dosarul de prezentare cer ca etapa licitaţiei cu oferta în plic să presupună depunerea ofertei financiare finale care să nu conţină niciun fel de condiţii suplimentare faţă de cele stipulate în strategia de privatizare şi faţă de forma finală a contractului de vânzare.

Conform asocierii, reprezentanţii Ministerului Transporturilor au reiterat şi miercuri că există riscul descalificării ofertanţilor care nu depun odată cu oferta în plic declaraţia de acceptare fără rezerve a ultimului proiect de contract.

"Mai mult, strategia de privatizare (aprobată prin HG46/2013) prevede cu claritate că termenul de plată a preţului acţiunilor este de maxim 60 de zile. În aceste condiţii, considerăm că singura opţiune legala a Ministerului Transporturilor este descalificarea ofertantului GFR şi închiderea procesului de privatizare în curs fără desemnarea unui adjudecatar", se mai arată în comunicat.

Asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz a anunţat miercuri că a decis să se retragă din procesul de privatizare a CFR Marfă şi îşi rezervă dreptul de a contesta procedura la instituţiile abilitate.

Totodată, compania americ

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PNL a depus un proiect care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru femei, în funcţie de numărul copiilor pe care i-au născut

Ziare.com acum o ora
Liberalii au depus la Senat un proiect de lege pentru modificarea art.51 alin.(1) din Legea nr.360/2023 privind sistemul public de pensii. Iniţiativa legislativă prevede că femeile vor putea ieși la pensie mai devreme, în funcţie de numărul copiilor

CE Canotaj: Prima medalie de aur pentru România la masculin, în proba de dublu vâsle

HotNews acum 21 minute
Andrei Cornea și Marian Enache au adus prima medalie de aur a României la masculin la CE de Canotaj de la Szeged, Ungaria. Vorbim despre proba de dublu vâsle (M2x). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance / Alamy / Alamy / Profimedia

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 3 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 4 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti

Mediafax acum o ora
Gabriela Firea şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Bucureşti. Evenimentul a avut loc duminică la Biroul Electoral Bucureşti. La eveniment au participat preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, şi mai mulţi miniştri şi lideri ai

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 5 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura: Începem să reconstruim capitala Capitalei

News.ro acum 59 minute
Candidatul PSD – PNL la Primăria Sectorului 1, George Tuţă, şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral şi a anunţat că trebuie să înceapă „reconstruirea capitalei Capitalei”.

Doar SUA pot opri un asalt israelian asupra oraşului Rafah, susține președintele palestinian Mahmoud Abbas

G4Media acum o ora
Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas le-a cerut duminică Statelor Unite să împiedice o invazie israeliană în oraşul Rafah, din sudul Fâşiei Gaza, transmit AFP şi Reuters, transmite Agerpres. ”Facem apel la Statele Unite să îi ceară Israelului să p

Accident pe DN1, la Predeal - trei persoane rănite, printre care un copil de 2 ani şi jumătate, sunt evaluate la faţa locului

News.ro acum o ora
Trei persoane, inclusiv un copil de 2 ani, au fost rănite duminică, după ce două autovehicule s-au ciocnit pe DN1, la Predeal. Pe DN1 Braşov-Ploieşti, la kilometrul 139+100 de metri, în zona localităţii Predeal, judeţul Braşov, a avut loc o coliziun

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
mar.

13°/20°
mie.

13°/16°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/22°
lun.

11°/21°
mar.

9°/21°
mie.

10°/21°
Constanta
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
dum.

8°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/21°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°