Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful DNA cere arestarea lui Trășculescu

Publicat in Cotidianul, marți 13 noiembrie 2012 ·

"Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a înaintat ministrului Justiției solicitarea de a sesiza Parlamentul României – Camera Deputaților pentru a cere încuviințarea arestării deputatului TRĂȘCULESCU ALIN-SILVIU, inculpat în dosarul nr. 336/P/2012, în sarcina căruia au fost reținute următoarele infracțiuni: trafic de influență, instigare la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, comisă în legătură cu infracțiunea de trafic de influență și instigare la infracțiunea de spălare a banilor, cunoscând că aceștia provin din săvârșirea infracțiunii de trafic de influență", se arată într-un comunicat al DNA.

Potrivit documentului trimis inițial de DNA la Parlament, citat de Mediafax.ro, Alin Trăşculescu, în calitate de deputat şi preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PDL Vrancea, ar fi pretins de la martorul denunţător Mircea Alexandru Vintilescu, cu complicitatea lui Marian Valeriu Calotă, iniţial suma de 50.000 de euro, care ulterior ar fi fost majorată la 150.000 de euro, din care ar fi primit, în patru tranşe - de 30.000 de lei, 124.000 de lei, 10.0000 de lei şi 200.000 de lei - cu ajutorul lui Calotă, suma totală de 364.000 de lei.

Ulterior, Trăşculescu ar fi pretins încă 1,1 milioane de lei, bani pe care ar fi impus să îi fie daţi în două tranşe, de 50.000 de lei şi, respectiv, 1.050.000 de lei.

"Pentru obţinerea acestor foloase, Trăşculescu Alin Silviu ar fi lăsat să se creadă că ar avea influenţă asupra reprezentanţilor autorităţilor locale din judeţul Vrancea, pentru a-i determina să solicite realizarea unor obiective de investiţii din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi asupra funcţionarilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, cu atribuţii de verificare, avizare şi aprobare în derularea procedurii specifice aceluiaşi program, precum şi asupra reprezentanţilor SC V

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Premierul slovac Robert Fico, împuşcat de mai multe ori într-un atac armat, motivat politic. Viaţa îi este în pericol. Un bărbat a fost reţinut de poliţişti. Clasa politică se declară şocată. Reacţii din străinătate, inclusiv de la Putin - VIDEO

News.ro acum 14 minute
Premierul slovac Robert Fico, în vârstă de 59 de ani, a fost rănit într-un atac armat, la încheierea unei şedinţe de Guvern, miercuri, la Handlova, în regiunea Trencin, potrivit agenţiei TASR, relatează Reuters. El a fost împuşcat de cinci ori şi a

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum o ora
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum o ora
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 5 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 4 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Vremea

București
acum

13°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

8°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

11°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°