Prin negare, valorile autentice sint curatate de zgura locurilor comune, reasezindu-se mai proaspete in memoria colectiva. Fara negatie, orice literatura ar intepeni, iar peste autorii clasicizati s-ar asterne praful uitarii. Miscarea aceasta de dus-intors are un rol benefic asupra evolutiei oricarei culturi. Intrucit am primit mai multe reprosuri referitoare la finalul articolului precedent, dedicat lui Radu Andriescu, ma simt nevoit sa fac o precizare. Unora, finalul articolului meu li s-a parut a fi patetic. Altii au gasit in el o nota polemica, daca nu chiar o ironie la adresa autorului Necuvintelor, care, aflindu-se, pe la mijlocul anilor 70 in incinta Casei Pogor, a rostit un verdict menit sa infrunte veacurile: "Aici e locul unde - citez cu aproximatie - Miorita s-a metamorfozat in Oda (in metru antic)...". In opinia acestora, reactia mea ar trebui interpretata in cheie freudiana, ca produs al unor multiple frustrari legate de faptul ca, oricit m-as zbate si m-as da peste cap, nu-mi voi putea depasi inaintasul, a carui umbra devine, desigur, pentru mine tot mai apasatoare... Altii, minati de o alta suspiciune, au mers si mai departe cu fantezia, afirmind ca la mijloc este vorba de o polita pe care, chipurile, i-as plati-o lui Emil Brumaru si ca aceste trimiteri la sintagma atit de inspirata a lui Nichita Stanescu au drept scop punerea lui intr-o lumina nu tocmai favorabila. Lucrurile nu s-au limitat, insa, numai la literatura noastra cea de toate zilele, ci unii au batut moneda si mai cis, zicind ca sintagma in cauza ar fi nici mai mult, nici mai putin decit o aluzie la celebrul biletel trimis de Tariceanu mirabilului nostru presedinte, Traian Basescu, si ca eu, printr-un subterfugiu progresiv, apelind la silogisme ieftine si parafraze culese din lada de gunoi a istoriei comunismului, as lua apararea opozitiei, cerind, in subtext, demisia doamnei ministru Maco