Petrolul Ploieşti nu a mai învins-o pe Steaua de 14 ani. În 1999, "lupii galbeni" reuşeau să câştige cu 4-1 chiar în Ghencea. „Să nu trăiască din istorie”, e sfatul lui Emerich Jenei, care îi recomandă pe Contra şi Reghecampf la naţională!
Înaintea derby-ului cu Steaua, de duminică, antrenorul Cosmin Contra îi motivează pe ploieşteni cu celebrele victorii din 1999. În acel an, Petrolul i-a surclasat pe stelişti cu 5-1, la Ploieşti, şi cu 4-1, în Ghencea. Steaua era pregătită pe atunci de Emerich Jenei. De atunci, "lupii galbeni" nu au mai bătut-o niciodată pe Steaua. Tehnicianul care a adus singura cupă europeană în vitrina unei echipe româneşti îşi aminteşte mai greu de "măcel". "Ştii, când e urât ceva, nu prea îţi aminteşti. Domnule, bravo lor! Asta a fost, ne-au bătut. Trăiesc din istorie, că au bătut pe Steaua de două ori", a înţepat uşor Jenei.
„Lupii galbeni” nu au mai contat în lupta pentru titlu de zeci de ani, de pe vremea generaţiei lui Ilie Oană. Jenei le aminteşte ploieştenilor de episodul trist din 1962, când au pierdut titlul la limită în faţa Stelei. "Şi când eram jucător, noi i-am bătut pe ei şi am câştigat campionatul. Petrolul era atunci o echipă puternică", a rememorat fostul tehnician al Stelei.
Derby-ul dintre Petrolul şi Steaua va şi un duel între Reghecampf şi Contra, doi antrenori aflaţi în cărţi pentru a prelua echipa naţională. Jenei i-a avut ca elevi, în trecut, şi garantează pentru amândoi. "Au fost doi fundaşi foarte, foarte ambiţioşi. I-aş vedea pe viitor antrenând la naţională! Să nu ne gândim la antrenori străini, ci să folosim antrenorii noştri tineri şi talentaţi", este sfatul dat de reputatul tehnician.
Partida dintre Steaua şi Petrolul Ploieşti se va disputa duminică, de la ora 21.00, şi contează pentru etapa a 16-a a Ligii 1. Înaintea confruntării directe, cele două echipe ocupă locul 2, respectiv 3, la egalita