Sârbii, preocupaţi de situaţia economică şi resemnaţi în privinţa provinciei Kosovo, s-au dus în număr mare la vot Serbia este, începând din această săptămână, în centrul
Sârbii, preocupaţi de situaţia economică şi resemnaţi în privinţa provinciei Kosovo, s-au dus în număr mare la vot
Serbia este, începând din această săptămână, în centrul atenţiei comunităţii internaţionale. Turul doi al alegerilor prezidenţiale desfăşurate, ieri, aici, şi mai departe soarta provinciei secesioniste Kosovo reprezintă, fără îndoială, evenimentele europene cele mai importante ale momentului.
O lume întreagă aşteaptă, unii cu sufletul la gură, alţii detaşaţi, deşi nu mai puţin interesaţi, să afle dacă Serbia s-a înscris definitiv pe drumul european. Sau cum şi mai ales când albanezii majoritari din Kosovo îşi vor lua destinul în propriile mâini. Succesiuni de evenimente fireşti pentru unii, periculoase pe termen lung pentru alţii, evoluţiile din zonă vor avea cu siguranţă consecinţe.
Acest scrutin prezidenţial a fost considerat ca "cel mai nesigur" din istoria recentă a Serbiei şi cel mai important de la înlăturarea de la putere a lui Slobodan Miloşevici, în 2000. "Vom avea un fel de referendum asupra căii pe care ar trebui să o urmeze Serbia.
Mă aştept ca electorii să aleagă continuarea reformelor începute în octombrie 2000", a declarat Tadici după vot. În primul tur de scrutin, Nikolici, membru al Partidului Radical Sârb (SRS, ultranaţionalist), s-a clasat pe primul loc, cu 39,99 la sută din voturi, fiind urmat de Tadici, de la Partidul Democrat (PD), cu 35,39 procente.
Discuţii aprinse în Piaţa Republicii
În Piaţa Republicii, acolo unde se adunau în urmă cu opt ani opozanţii lui Slobodan Miloşevici, soarta provinciei Kosovo provoacă dezbateri aprinse. Este parte a Serbiei şi întotdeauna va fi, spune Jelena, studentă la Belgrad.
T