Recentul interviu acordat de presedintele Traian Basescu unei reportere de la Der Spiegel atinge, intr-unul dintre punctele sale, chestiunea scepticismului european. Atunci cand ziarista Annet Muller aminteste ca germanii sunt "deosebit de sceptici" in ce priveste aderarea tarii noastre, omul de la Cotroceni isi exprima si el propriul scepticism cu privire la UE, care a devenit mai birocratica, nu a fost capabila sa adopte o constitutie comuna si se teme de propriul sau viitor. Citind asemenea declaratii reciproce nu poti sa nu observi ca ele sunt cinstite, ca provin dintr-o estimare realista a situatiei si ca nu fac abuz de politete si diplomatie. S-ar putea spune ca partile fac un schimb reciproc avantajos de opinii sincere, codul comun in care acestea sunt elaborate fiind unul prin excelenta sceptic. Aproape ca te si intrebi, in fata acestei prudente cam dezolate si, in orice caz, lipsite de orice entuziasm, daca jocul acesta politic ar merita sa continue in asemenea conditii. Sa fii sceptic nu este mare filosofie. Daca in antichitatea clasica, greco-romana, aceasta atitudine a devenit una care a fundamentat o intreaga scoala filosofica, regasindu-se si in setul de idei si de optiuni ale altor scoli de gandire, in gandirea europeana moderna, mai cu seama in cea stiintifica, scepticismul a parut mereu dovada echilibrului, a estimarii corecte, a luciditatii. Cu toate acestea, astazi, la inceput de secol al XXI-lea, scepticismul a ajuns sa cunoasca o galerie de personaje care ii amesteca, fara prea multe fasoane, atat pe romanul E.M. Cioran, "scepticul de serviciu" al unei lumi in plina decadenta, cum au vrut unii sa il numeasca, cat si pe americanul Murphy, faimosul autor al unor principii si observatii exprimate aforistic, de un umor irezistibil si de o justete aparent fara cusur. Uite asa s-a ajuns in situatia in care, daca esti jovial, plin de sanatate si i