Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bechtel vrea 250 milioane de euro

Publicat in Jurnalul, luni 1 iunie 2009 ·

Compania Bechtel mai are nevoie de circa 250 de milioane de euro pentru a finaliza tronsonul Câmpia Turzii – Gilău. Până acum au fost asfaltaţi doar 18 kilometri.

"Pentru a termina tronsonul 2B Câmpia Tur­zii - Gilău mai avem nevoie de 250 de milioane de euro şi, de asemenea, mai sunt de expropriat terenuri de la km 0 la km 10 şi de mutat 21 de utilităţi, din care şapte le vom muta noi", a de­clarat purtătorul de cuvânt al companiei, Bogdan Sgâr­citu.

Potrivit acestuia, pe tronsonul Câm­pia Turzii - Gilău sunt pregătiţi pentru as­fal­ta­re 12 kilometri, alţi şase kilometri de po­duri sunt în diverse stadii de execuţie şi încă şase kilometri se află la nivel de terasament. Compania americană mai are de încasat de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Na­ţio­nale din România 13,5 milioane de euro. La jumătatea lunii mai, premierul Emil Boc a dat asigurări că tronsonul Câmpia Turzii "- Gi­lău va fi finalizat până la sfârşitul anului.

El a afirmat că în acest an au fost alocate 119 milioa­ne de euro pentru Au­to­stra­da Transilvania şi că pentru finalizarea tron­sonului respectiv există bani prevăzuţi în bugetul de stat.

CINEMA DRIVE

Sâmbătă seară câteva sute de clujeni curioşi au venit pe secţiunea 2B a Autostrăzii Transilvania nu pentru a conduce maşina, ci pentru a vedea o proiecţie de film. Pe un ecran gigant adus din Germania a rulat filmul Jvcdn cu Jean-Claude Van Damme. Cinema drive-ul de ocazie, sponsorizat de Bechtel, s-a desfăşurat pe porţinea celor 18 kilometrii de autostradă, care au reuşit să fie asfaltaţi până la acest moment. Locul pe care s-au înghesuit cele 160 de maşini nu a fost ales la întâmplare, ci chiar pe autostradă, "pentru a-i convinge pe clujeni ce oportunităţi le poate oferi autostrada", a declarat Sgârcitu.

Compania Bechtel mai are nevoie de circa 250 de mi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Irlanda, Spania şi Norvegia au anunţat astăzi în premieră recunoaşterea oficială a statului palestinian / Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi din Irlanda şi Norvegia

Mediafax acum 12 minute
UPDATE Israelul anunţă „rechemarea imediată” a ambasadorilor săi în Irlanda şi Norvegia Israelul a „dat instrucţiuni pentru rechemarea imediată” a ambasadorilor Israelului în Irlanda şi Norvegia Ministrul israelian de externe: "Am ordonat rechemarea

Marcel Ciolacu: România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise iar cele rămase în viaţă erau ameninţate cu falimentul / Ministrul economiei pregăteşte un proiect ambiţios privind Drona Românească

News.ro acum 53 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, la deschiderea Expoziţiei internaţionale Black Sea Defense and Aerospace - BSDA 2024 că România nu-şi mai permite să facă greşelile din trecut, când uzinele de armament au fost închise, iar cele rămase

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum o ora
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum o ora
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Fitch Ratings a acordat producătorului de gaze Romgaz ratingul BBB - cu perspectivă stabilă

News.ro acum 14 minute
Producătorul de gaze naturale deţinut de stat Romgaz anunţă că Fitch Ratings a acordat companiei ratingul BBB- cu perspectivă stabilă (Investment Grade). Acesta este primul rating atribuit societăţii. ”Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz in

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro. 1,2 mld. euro - contribuţia pozitivă a sectorului de tutun

News.ro acum 8 minute
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut şi prelucrat, precum ţigarete şi consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum o ora
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 minute
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum o ora
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

23°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°