Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O braşoveancă a uimit lumea modei din Italia cu poşete tablou

Publicat in Adevarul, joi 30 mai 2013 ·

Elena Vijoli, originară din Făgăraş, a revoluţionat lumea modei prin creaţiile sale. Tânăra de 34 de ani este originară din Făgăraş, iar de trei ani s-a stabilit la Milano.

Elena a făcut liceul de Arte din Braşov şi Facultatea, tot de arte din Iaşi. Timp de 9 ani a studiat artele plastice în România, fiind membru al Uniunii Artiştilor Plastici. A avut expoziţii personale de pictură, a participat la restaurarea unei biserici din Făgăraş şi a pictat pantofi de lux.

„Ca artist în România, e destul de greu. Nu mi-am dorit să plec din ţară, dar întâmplarea a făcut să ajung în Italia într-o vacanţă în 2009 care avea să-mi schimbe viaţa. Mi s-a propus iniţial participarea la o expoziţie colectivă, iar după câteva luni galeria Cappelletti mi-a propus o expoziţie personală. La un an de la vacanţa cu pricina, aproape nu-mi venea să cred că eram deja mutată definitiv la Milano. În sfârşit aveam şansa să mă afirm ca artist şi să-mi îndeplinesc visul“, a spus artista.

Succesul a venit în Italia, când tânăra a investat poşeta tablou. Artista nu pictează direct gentile, ci îsi realizează picturile pe o pânză tratată special, pe care, mai apoi, o integrează în poşeta respectivă. Astfel cumpărătoarea poate alege să poarte gentuţa sau să o expune pe perete ca un tablou.

„Filosofia din spatele picturilor portabile se bazează pe dorinţa mea de a crea o punte între artă, pictură şi oamenii obişnuiţi. Am observat mâhnită că, în anii din urmă, suntem din ce în ce mai stresati, mai ocupaţi şi nu mai avem timp sau dispoziţie pentru lucrurile frumoase ale vieţii, cum ar fi să vizităm o expoziţie, să admirăm un apus de soare sau chiar să ne jucăm cu proprii copii. În contextul acesta, picturile portabile s-au născut ca un manifest, ca un “ţipăt” care are scopul de a ne sensibiliza asupra anomaliilor vieţii contemporane”, a explicat artista pe pagina de facebook.

P

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 3 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum o ora
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 3 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 2 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 5 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 2 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 6 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 13 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°