dialog cu Mihai CHIRILOV, critic de film

Ai fost, de curînd, selecţionerul ("director artistic", zice job description-ul) celui mai important festival de film făcut vreodată în România: Transilvania International Film Festival... În "meniu": amputări, mutilări, incesturi, mult sex "deviant" şi alte chestii la fel de drăgălaşe. S-a lăsat cu 2 (două) leşinuri şi legiuni de clujeni amuţiţi şi-ncremeniţi în scaun. Ai declarat că pe asta ai şi mizat - să şochezi. De ce crezi că trebuie şocat publicul? (Şi ce-ai avut tocmai cu clujenii...?) O să-ţi răspund tranşant şi aştept ligheanul cu lături să mi se reverse în cap: pentru că publicul e nesimţit. Aş putea fi delicat (sau de bun-simţ, dacă vrei) şi să spun că a devenit nesimţit. Dar cred că m-aş amăgi singur. Oricum, ştim bine că astăzi nu mai există un public, ci publicuri. Fiecare e nesimţit în felul lui: ţoapa de Mall - pentru că e ţoapă şi merge la un film ca Mulholland Drive pentru a comenta ca pe stadion, fără a înţelege o iotă; omul de rînd - pentru că merge la film ca un robot, ca să-şi umple timpul liber cu ceea ce el vrea să creadă că e numai divertisment; şi-n fine, şoarecele de cinematecă, cinefilul - acela care şi-a cimentat o idee de Cinema care nu mai lasă loc de intruşi sau de alte interpretări. Ar mai fi şi alte categorii, cu siguranţă. Cert e că acest public colectiv e inert şi trebuie scos din apatie, zdruncinat. Prea a devenit o legumă. Prea s-a mcdonaldizat. Prea s-a obişnuit să i se mestece totul înainte, să i se facă meniul de-a gata. A ajuns să depună mai mult efort mestecînd popcornul decît filmul la care se uită. Şi vine un film ca Pianista şi nu ştie de unde să-l apuce. Nu ştirile de la 17.00 îl oripilează - alea-s deja popcorn -, ci un film ca ăsta. O ficţiune, la urma urmei, de care te poţi apăra oricînd spunînd: nu-i decît un film. Cred că-n "duelul" ăsta cu blazarea publicului o