Un număr de 69 de câini vagabonzi au fost strânşi, vineri, de pe străzile Capitalei, iar 62 au fost adoptaţi, au precizat, pentru Mediafax, reprezentanţilor Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) Bucureşti.
Dintre câinii adoptaţi, 32 au fost luaţi din adăpostul Mihăileşti, iar restul, de la cel de pe strada Theodor Pallady, potrivit surselor citate.În adăposturile municipalităţii erau, miercuri, 783 de câini: 567 de câini în cel din Mihăileşti şi 216 câini în cel din Theodor Pallady. Potrivit ASPA, în ultimele patru săptămâni, au fost adoptaţi din cele două adăposturi ale municipalităţii 306 câini fără stăpân, dintre care 48 în cursul zilei de miercuri.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că municipalitatea, în prezent, adună câinii de pe străzi, dorind încurajarea adopţiei, şi a precizat că dacă rata de adopţie va fi foarte mică, se va respecta legea ce permite eutanasierea. Oprescu a mai arătat că municipalitatea doreşte să ajungă la cinci-şase mii de locuri de cazare în adăposturi. Totodată, potrivit primarului general, municipalitatea vrea să întărească adopţia animalelor, dar şi controlul faţă de cei care adoptă, pentru că "altfel ne trezim cu ei (cu câinii - n. r.) pe stradă".
Preşedintele Basescu a semnat, miercuri, decretul de promulgare a legii privind câinii fără stăpân, după ce Curtea Constituţională a decis că textul legislativ este constituţional. Legea, adoptată de Camera Deputaţilor în 10 septembrie, stabileşte, printre altele, un termen de 14 zile lucrătoare în care câinii sunt ţinuţi în adăposturi, după care, dacă aceştia nu sunt revendicaţi sau adoptaţi, pot fi eutanasiaţi, edilii având posibilitatea să amâne eutanasierea.
Un număr de 69 de câini vagabonzi au fost strânşi, vineri, de pe străzile Capitalei, iar 62 au fost adoptaţi, au precizat, pentru Mediafax, repreze