Atunci când vine vorba de Basarabia, istoriografia comunistă a urmat îndeaproape traseul politicii româneşti: de la tăcerea anilor ’50 la decizia surprinzătoare de a se publica, în 1964, Însemnările despre români ale lui Karl Marx, în care se pomenea şi despre anexarea nedreaptă a provinciei, în 1812, de către Imperiul ţarist.

Tratatul de Istorie a României şi o lucrare dedicată lui Dimitrie Cantemir, apărute la începutul anilor ’60, sparg gheaţa în ceea ce priveşte revizuirea problemei Basarabiei; şi în aceeaşi notă se înscriu reabilitările de mai târziu ale lui Nicolae Titulescu, Ion Antonescu sau Gheorghe I. Brătianu. Basarabia încetează să mai fie un tabu istoriografic...

Basarabia a fost în permanenţă în atenţia liderilor politici români, mai puţin în primul deceniu după instalarea regimului comunist. Sfârşitul anilor ’50 ai secolului trecut a marcat însă începutul revenirii factorilor naţionali în discursul istoric din România, revenire care a continuat în anii următori într-un ritm mult mai evident şi pe coordonate mult mai ample. Evoluţia istoriografiei române în prima parte a anilor ’60 a urmat prea adesea, uneori până la identificare, traseul politicii româneşti. Dacă în 1964, independenţa României faţă de URSS era asumată prin celebra Declaraţie din aprilie, în plan istoriografic, independenţa era clamată aproape concomitent printr-o carte surprinzătoare, care, cu doar câţiva ani înainte, ar fi fost imposibil să vadă lumina tiparului. Era o ingenioasă proclamaţie de independenţă pusă în gura unui clasic al marxismului, Karl Marx, care, în ale sale Însemnări despre români, ridica deschis însăşi chestiunea Basarabiei.

Prima încercare de rescriere a trecutului fără falsificări grosolane

Principala operă ce a marcat profund discursul istoric românesc în această perioadă a fost Tratatul de Istoria României, c