Traim, se pare, intr-o noua cultura, in care respectul de sine si respectul obligatiilor nu se inscriu in codul genetic; a disparut teama indivizilor ca ar putea fi dispretuiti si dezonorati. „Mi-a venit sa lesin (sa mor) de rusine" - iata o expresie care face parte din arsenalul interactional al persoanelor care tin la reputatia lor, incercind intr-un mod elegant sa iasa dintr-o situatie jenanta, umilitoare. Ea exprima o disonanta personala, o diviziune interna profunda, o falie intre o imagine de sine edulcorata si mesajele despre aceasta, transmise de ceilalti. Vorbeste despre constatarea unei sfarimari violente a reprezentarii confortabile de sine, despre un sentiment de ilegitimitate pe care-l incearca persoana si despre dorinta actorului social de a rupe cu o situatie ambigua sau dezastruoasa. Rusinea, acest sentiment obscur extrem de coroziv, cred psihosociologii, apare pe neasteptate, se insinueaza fara a se anunta, se instaleaza confortabil si se autoalimenteaza dind posesorului sentimentul ca se diferentiaza de ceilalti. Cind evoci emotia rusinii de a fi perceput altfel decit crezi ca esti ai impresia ca ceva s-a surpat, ca miini rapace patrund cu brutalitate in intimitatea ta, iti devoaleaza credintele profunde, te arunca gol intr-un bazin comun. Nimic nu te mai apara, frontierele au fost sterse, s-a spart stratul protector care-ti ofera siguranta si respect, mantia reputatiei. Simti totul ca pe o ruptura, ai sentimentul unei infractiuni grave la care esti co-partas, limitele au fost violate. Armonia in raporturile cu ceilalti a fost abolita. Spatiul tau interior a fost invadat de spatiul public. Rusinea de a fi expus, frustratia de a fi „rusinat" te oripileaza. Ai sentimentul ca ai fost marcat cu un fier inrosit, dezgustul te micsoreaza in propriii ochi. Acest sentiment al pudorii este o trasatura a individului cultivat si moral, adesea doar un ideal. Pen