Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arad: Control la arma care a rănit doi poliţişti

Publicat in Adevarul, luni 14 septembrie 2009 ·

Anchetatorii arădeni se abţin de la comentarii până la rezultatul expertizei balistice efectuate asupra pistolului Carpaţi. Flavius Biţiş, poliţistul rănit în mână de propriul său pistol, a fost externat. Prietenul său, Alex Moroc, este încă la spital, la Timişoara. Flavius Biţiş, agentul de poliţie rutieră care s-a rănit la mână în urmă cu aproape o săptămână, a fost externat. Acesta a plecat la Timişoara pentru a-i fi alături colegului şi prietenului său, Alexandru Moroc, operat la maxilar.  Ambii poliţişti se simt bine şi vor fi audiaţi de anchetatori.

Procurorii de caz au declarat că aşteaptă ca cei doi rutierişti să-şi revină din punct de vedere medical, după care îi vor audia. Medicii de la Spitalul Judeţean din Timişoara spun că şi agentul Alexandru Moroc se simte bine, însă va mai rămâne pentru câteva zile internat, sub observaţia lor.

Accident în camera de curăţare a armelor

Anchetatorii arădeni spun că primele concluzii cu privire la cauza exactă care a dus la producerea incidentului se vor afla în cursul acestei săptămâni. Procurorii sunt de părere că, în acest moment, orice fel de speculaţii ar periclita mersul anchetei.

În urmă cu aproape o săptămână, cei doi poliţişti au ajuns în stare gravă la spital după ce au fost împuşcaţi accidental. Falvius Biţiş şi Alexandru Moroc erau în camera de curăţare a armelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Arad, când pistolul Carpaţi al lui Biţiş s-a declanşat şi glonţul i-a perforat mâna. Apoi glonţul a ricoşat în podeua din ciment şi a străpuns maxilarul agentului Moroc.

Cei doi poliţişti susţin că pistolul s-a declanşat accidental. „Ancheta este încă în plină desfăşurare. Aşteptăm rezultatul expertizei, după care vom şti cu exactitate dacă pistolul Carpaţi a fost defect sau pur şi simplu nu a fost manevrat corect. Aceste concluzii le vom afla cel mai probabil în cursul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani a murit, după ce a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie. Poliţiştii au deschis o anchetă

HotNews acum 48 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită, transmite News.ro. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum 2 ore
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum o ora
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri prezidenţiale

HotNews acum 16 minute
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 3 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

Costin Amzăr, plin de amărăciune după Dinamo - Voluntari: „Suntem blestemați!”

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Costin Amzăr (20 de ani), fundașul stânga al „câinilor roșii” a avut un discurs al damnării la finalul meciului - , scor 1-1.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum o ora
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Vremea

București
acum

15°
sâm.

9°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

13°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

12°/15°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

11°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°