Cântă, compune şi acum joacă în spectacolul "Nasul" de Gogol, care va avea premiera la Teatrul Act De ce ne-am gândit la Ada Milea? Pentru că e tipul de artistă îndrăgită de public,
Cântă, compune şi acum joacă în spectacolul "Nasul" de Gogol, care va avea premiera la Teatrul Act
De ce ne-am gândit la Ada Milea? Pentru că e tipul de artistă îndrăgită de public, fără să fi avut parte de o promovare asiduă a mass-mediei. Cântecele Adei Milea nici măcar nu există în topurile muzicale. Oamenii îi cunosc totuşi piesele.
"Obosită, lumea merge la culcare" e un refren care a intrat deja în folclor. La fel: "Dormi în pace, naţiune/Că trecutul nu se pune" (n.r. - din "Somnul naţiunii"). Cine e textierul? Tot Ada Milea. Ea cântă, ea compune, ea adaptează texte ale unor autori clasici, ea joacă. Pentru Ada Milea important e mesajul, contează mai puţin modalităţile de exprimare.
Întâlnirea cu Ada Milea a fost la fel de greu de stabilit ca şi simpla încercare de a decripta cine se ascunde în spatele grimaselor, aerului uneori timid, alteori agresiv, uneori resemnat, alteori revoltat al artistei. La repetiţiile pentru "Nasul" lui Gogol, de la Teatrul Act, sub indicaţiile scenice şi regizorale ale lui Alexandru Dabija, am găsit-o pa Ada, pe la ora 10.00 seara, proaspătă şi gata să experimenteze diversele ipostaze pe care i le sugera maestrul.
Experimentul e pentru ea o provocare. Era în afara timpului, şi chiar a spaţiului, dacă ne gândim că Teatrul Act e un subsol strâmt, puţin ofertant pentru mişcarea scenică. Cu toate astea, n-a fost nevoie nici măcar ca Ada să părăsească scena, când rolul ei încetase pentru un timp. Ada s-a eclipsat, fără să dispară fizic. Şi atunci, maestrul Dabija a spus o vorbă care pe noi ne-a făcut să credem că l-am prins pe Dumnezeu de picior: "Avantajul avangardei e că, oricum o dai, are sens!". Pe care am şi notat-o imed
