Compania energetică rusă Gazprom şi cea ucraineană Naftogaz au semnat marţi o anexă la contractul din 19 ianuarie 2009, în baza căreia volumul minim de gaz pe care Kievul trebuie să îl cumpere a scăzut cu peste 18 miliarde de metri cubi, relatează NewsIn.
Astfel, Ucraina va fi obligată să cumpere minim 33,75 miliarde de metri cubi în 2010, faţă de 52 de miliarde, cât era prevăzut anterior.
În plus, părţile au decis anularea penalizărilor pentru un consum de gaz rusesc al Kievului, în 2009, inferior previziunilor, potrivit unui comunicat al Gazprom.
Preşedintele Gazprom, Aleksei Miller, şi cel al Naftogaz, Oleg Dubina, au avut astăzi o întâlnire de lucru la Moscova, după acordul dintre premierii celor două ţări. Ei au semnat o anexă la contractul din 19 ianuarie 2009.
Relaţiile ucraineano-ruse în domeniul gazului sunt urmărite îndeaproape de europeni, care s-au confruntat deja cu o întrerupere de lungă durată a livrărilor de gaz rusesc, din cauza unui diferend comercial între cele două părţi.