Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord a transmis de câteva minute Instituţiei Prefectului o avertizare de vreme severă pentru zona delimitată a localităţilor Poienile de Sub Munte, Vişeu de Sus, Moisei şi Săcel, avertizare valabilă până la ora 17.00. În atenţionare se menţionează despre frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torenţial, căderi de grindină de dimensiuni mici şi intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi 25-30 l/mp.
Prefectul Anton Rohian, în calitate de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a solicitat avertizarea comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă şi pregătirea echipelor de intervenţie. De asemenea, au fost înştiinţaţi şi membrii grupurilor de suport tehnic din cadrul CJSU Maramureş.
Echipe de intervenţie ale societăţilor care asigură furnizarea utilităţilor pentru populaţie şi agenţii economici sunt pregătite să remedieze eventuale defecţiuni apărute datorită fenomenelor meteorologice periculoase. Comitetele locale pentru situaţii de urgenţă vor interveni operativ, dacă situaţia o va impune, în sprijinul populaţiei la producerea unor situaţii de urgenţă.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor să îşi închidă ferestrele de la locuinţe şi alte categorii de construcţii. La deplasarea în afara locuinţelor, populaţia este necesar să se evite trecerea prin apropierea imobilelor aflate în construcţie, copacilor, stâlpilor, panourilor publicitare, construcţiilor cu elemente de arhitectură care pot fi dislocate de rafalele de vânt şi care le pot pune viaţa în pericol. O atenţie deosebită trebuie acordată şi şarpantelor de pe blocurile de locuinţe, ce pot fi smulse de rafalele de vânt puternic şi pot pune în pericol viaţa persoanelor care trec sau se află prin acele zone.
Proprietarii de autovehicule sunt sfătuiţi să nu-şi parcheze maşinile su