Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premii, excursii şi colectare de PET-uri de Ziua Dunării

Publicat in Vocea Brailei, vineri 28 iunie 2013 ·

* pe 29 iunie se sărăbătoreşte Ziua Dunării în toate ţările pe unde trece fluviul * la Brăila, evenimentul este marcat prin mai multe acţiuni ce au în prim-plan elevi şi studenţi

Prefectura Brăila găzduieşte, astăzi, festivitatea de premiere a concursului "Balta Mică a Brăilei prin ochii copiilor". Este punctul final al unei întreceri derulate pe durata a două luni, în care echipe de elevi din cadrul mai multor şcoli din judeţul Brăila şi Ialomiţa au cutreierat privalurile Bălţii, pentru a se documenta şi a realiza fotografii. Au participat câte trei echipaje a câte cinci copii de la şcolile din Ţăcău, Măraşu, Măgureni, Chiscani, Giurgeni şi de la Şcoala "I.L.Caragiale" şi Liceul Nicolae Iorga" din municipiu. Fiecare echipaj a realizat câte cinci lucări de pictură-grafică, cinci fotografii, un reportaj literar şi o lucrare ştiinţifică. Concursul a fost organizat de Administraţia Parcului Natural "Balta Mică a Brăilei", Agenţia pentru Protecţia Mediului, Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Muzeul Brăilei. Jurizarea a fost realizată de o comisie a Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, care a evaluat atât performanţa individuală, cât şi pe cea de grup.

Tot astăzi, 28 iunie, Primăria municipiului Brăila organizează, în parteneriat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului, o plimbare pe Dunăre cu nava "Lacu Sărat". Excursia are scop educativ, reprezentanţii APM susţinând la bordul navei, în faţa copiilor participanţi, mai multe prezentări privind importanţa fluviului Dunărea în susţinerea biodiversităţii.

Ambele acţiuni, atât premierea concursului derulat în Balta Mică a Brăilei, cât şi excursia cu nava "Lacu Sărat" sunt prilejuite de Ziua Dunării, eveniment ce se sărbătoreşte în fiecare an pe 29 iunie, în ţările prin care trece fluviul. Tot în cadrul acţiunilor prilejuite de Ziua Dunării, studenţii Facultăţii de Inginerie Brăila au derula

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moarte suspectă în județul Călărași: O fetiță de 4 ani și bunica ei, decedate după ce ar fi mâncat MACROU, de Florii / Poliția a deschis o anchetă

Gandul acum 47 minute
Este anchetă în județul Călărași, după ce o fetiță de doar 4 ani și bunica ai au murit după ce ar fi mâncat macrou congelat. Alarma s-a dat luni dimineața. Atunci, familia a sunat la 112 și a anunțat că fetița de 4 ani era în stare de inconștiență.

Ce program vor avea liniile de transport public din București-Ilfov în perioada 1-6 mai

Ziare.com acum 40 minute
Transportul public din regiunea Bucureşti-Ilfov va funcţiona după programul unei zile de duminică, în perioada 1 - 6 mai, informează marți, 30 aprilie, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI). Pe de a

Netanyahu: „Vom intra în Rafah şi vom elimina batalioanele Hamas, cu sau fără un acord”

Ziare.com acum 13 minute
Benjamin Netanyahu, prim-ministrul israelian, a declarat marţi, 30 aprilie, că armata israeliană va intra cu sau fără acord în Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, pentru a elimina cele patru batalioane Hamas despre care spune că rămân în acea zonă, transmi

Cum va fi vremea de la 1 Mai la Paște. Prognoza detaliată pe orașe

HotNews acum 15 minute
Cum va fi vremea în minivacanța de la început de mai? Temperaturile se vor apropia de 25 de grade în țară, însă în ziua de Paște va ploua în mai multe regiuni. Ce arată prognoza ANM despre cum va fi vremea în câteva orașe mari din țară? Nori frumosi

Guvernul a aprobat un memorandum pentru construirea noului stadion „Nicolae Dobrin” în Piteşti / Investiţia e de peste 372 milioane lei, cu TVA / Un alt stadion „Gheorghe Hagi” va fi construit la Constanţa

News.ro acum 2 ore
Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, un memorandum care dă undă verde începerii construirii noului stadion „Nicolae Dorin” în Piteşti, a anunţat ministra Muncii Simona Bucura-Oprescu. Ea a mai spus că e o investiţie majoră pentru municipiu, iar

Profit de 564% pentru Huawei în primul trimestru: semne că firma chineză acaparează din cota de piață a Apple

Wall-Street.ro acum 43 minute
Perioada ianaurie-martie 2024 a fost al patrulea trimestru consecutiv de creştere a profitului Huawei Technologies Co., un semn că firma chineză de tehnologie acaparează o parte din cota de piaţă a Apple Inc. şi a altor producători de smartphone riv

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum 3 ore
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 2 ore
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/19°
mie.

11°/20°
joi

13°/17°
vin.

14°/19°
Iasi
acum

23°
mar.

10°/23°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/24°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

13°/15°
joi

13°/15°
vin.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

10°/21°
mie.

8°/20°
joi

8°/20°
vin.

10°/20°
Timisoara
acum

24°
mar.

12°/24°
mie.

10°/23°
joi

12°/17°
vin.

11°/14°