Giuleştenii au anunţat preţurile la biletele pentru meciurile cu argeşenii şi cu polonezii. Cel mai ieftin e 20 de lei, la fel cum a fost şi la partida cu olandezii
Rapidismul se plăteşte mereu la fel, indiferent de adversar! Alb-vişiniii au pus ieri în vînzare biletele pentru întîlnirea de săptămîna viitoare, cu Legia Varşovia. Ei au păstrat aceleaşi preţuri ca şi la meciul cu PSV, adică cel mai ieftin tichet, la peluze, va costa 20 de lei! Şi tot ca atunci, rapidiştii au decis să închirieze doar inelul inferior, fără cel intermediar şi cel superior.
În eventualitatea în care cererea de tichete va fi la fel de mare ca data trecută, se vor comercializa bilete şi în inelul intermediar, aşa cum s-a procedat şi în urmă cu două săptămîni. Biletele pot fi achiziţionate online, de pe site-urile myticket.ro şi bilete.ro, de mîine de la casele stadionului Giuleşti, iar începînd de luni vor fi puse în vînzare şi la Arena Naţională.
Tot ieri, s-au anunţat şi preţurile biletelor pentru meciul cu CS Mioveni, programat mîine seară, iar acestea sînt similare cu celor de la întîlnirea cu CFR, din urmă cu două etape. Ca şi la partidele din Europa League, care se dispută pe modernul stadion recent inaugurat, suma minimă pe care fanul rapidist trebuie să o scoată din buzunar pentru a se afla în tribune e tot 20 de lei. Diferenţa se face la tribuna a II-a, acolo unde un bilet în Giuleşti e cu 10 lei mai ieftin faţă de cel din Liga Europa.
"Fac un apel la suporterii noştri: la meciul cu Legia avem nevoie mai mult decît oricînd de ajutorul publicului! Acesta e şi motivul pentru care am decis să păstrăm preţurile mici, aşa cum au fost şi cu PSV"
Dinu Gheorghe, preşedinte executiv Rapid
De azi pe net şi în Giuleşti, luni la National Arena
Preţuri pentru CS Mioveni
20 lei peluza a II-a
30 lei tribuna a II-a