Fondurile private de pensii obligatorii numărau 5,9 ilioane de participanţi şi administrau active în valoare de 11,53 de miliarde de lei, potrivit datelor comunicate de Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR). Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANȚU
De la lansarea sistemului privat de pensii şi până la sfârşitul primului semestru din acest an, fondurile de pe Pilonul II, al pensiilor private obligatorii, au primit de la Casa Naţională de Pensii contribuţii brute în valoare de 9,68 de miliarde de lei. În urma activităţii investiţionale a administratorilor acestor fonduri, câştigul net pentru participanţi se cifra la 1,85 de miliarde de lei. Practic, în cei cinci ani de funcţionare, jucătorii de pe piaţa pensiilor private obligatorii au înregistrat un randament mediu anual de 11,4%.
În ceea ce priveşte evoluţia fondurilor de pensii facultative (Pilonul III), acestea au atras, până la finele primului semestru din 2013, 300.000 de participanţi, potrivit unui comnunicat remis de APAPR. Activele nete ale fondurilor facultative de pensii se ridicau la 687,5 milioane de lei , la 30 iunie 2013, în creştere cu 34,2% faţă de datele consemnate la 30 iunie 2012. Randamentul mediu anual, pe ultimii cinci ani, a fost de 9,4%.